x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uşa unui avion s-a desprins în zbor şi a căzut pe acoperişul unui motel

Uşa unui avion s-a desprins în zbor şi a căzut pe acoperişul unui motel

15 Oct 2013   •   18:59
Uşa unui avion s-a desprins în zbor şi a căzut pe acoperişul unui motel

Uşa unui avion privat de mici dimensiuni s-a desprins în timpul zborului, miercurea trecută, aterizând pe acoperişul unui motel din oraşul american Monterey şi fiind descoperită abia vineri, scrie thecalifornian.com.

"Partea ciudată este că nimeni nu a auzit zgomotul impactului", a declarat managerul motelului, A.J. Panchel, care spune că porţiunea peste care a căzut uşa nu era ocupată.

Uşa desprinsă din avion a fost văzută abia vineri dimineaţă, de un muncitor, proprietarii chemând pompierii pentru a o da jos. Uşa cântărea 35 de kilograme. Deşi au fost sparte câteva ţigle, acoperişul nu a fost afectat serios.

Uşa aparţinea unei aeronave Beechcraft King Air, care a decolat miercuri din Monterey. Pilotul a auzit un zgomot puternic şi s-a întors imediat la sol, crezând că s-a deschis uşa. Abia la aterizare a constatat că aceasta se desprinsese cu totul. 

×
Subiecte în articol: avion accident avion