Usha Vance a anunțat pe X că este însărcinată și că așteaptă un băiat, care urmează să se nască la sfârșitul lunii iulie, potrivit BBC.
Într-un comunicat publicat marți pe contul ei se precizează că „Usha și bebelușul se simt bine”.
JD Vance și soția sa, Usha, în vârstă de 40 de ani, au deja trei copii: Ewan, Vivek și Mirabel.
Usha Vance (născută Chilukuri) s-a născut și a crescut în suburbiile din San Diego, California. Părinții ei au emigrat din statul indian Andhra Pradesh: tatăl este inginer mecanic, iar mama biolog molecular.
Ea l-a cunoscut pe JD Vance în 2010, când erau studenți la Yale.
Înainte să devină „a doua doamnă” a SUA, Usha Vance a lucrat ca jurist. A fost și consilier pentru magistrați conservatori, între care președintele Curții Supreme, John Roberts.
JD Vance este unul dintre cei mai vocali susținători, în administrația Trump, ai creșterii natalității în SUA.
„Spun foarte simplu: vreau mai mulți copii în Statele Unite ale Americii”, a declarat el în 2025.
(sursa: Mediafax)


