x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Va fi un triumf dacă Schumacher va putea merge, se va putea hrăni şi îmbrăca". Vezi cine spune asta

"Va fi un triumf dacă Schumacher va putea merge, se va putea hrăni şi îmbrăca". Vezi cine spune asta

de Istvan Deak    |    Marina Constantinoiu    |    25 Ian 2014   •   11:53
"Va fi un triumf dacă Schumacher va putea merge, se va putea hrăni şi îmbrăca". Vezi cine spune asta
Sursa foto: youtube.com

La patru săptămâni după accidentul la schi suferit de Michael Schumacher, fostul medic şef al Formulei 1, Gary Hartstein, s-a exprimat pe blogul său. Americanul locuieşte actualmente în Belgia şi lucrează la Centrul Spitalicesc Universitar din Liege. A fost delegatul medical pentru FIA (Federaţia Internaţională Automobilistică) între 2005 şi 2007 şi medicul şef al F1 între 2008 şi 2012.

Propria analiză

Agasat de afirmaţiile diverşilor publicate de presă în ultimul timp, el a ţinut să-şi prezinte propria analiză, precizând că nu este ţinut la curent cu tratamentul care îi este administrat multiplului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher la spitalul din Grenoble, Franţa, unde este internat la terapie intensivă.

Afirmaţii destul de pesimiste, bazate pe experienţă

Medicul se bazează pe buletinele de sănătate oficiale comunicate de anturajul lui Schumacher. El subliniază mai multe elemente pozitive, în special faptul că un hematom din partea dreaptă a fost înlăturat cu succes în urma celei de-a doua intervenţii chirurgicale suferite de Schumacher, scrie cotidianul belgian Le Soir. Din păcate, mai sunt şi alte hematoame care persistă, în partea stângă, dar şi în centrul creierului. Or această din urmă zonă este extrem de importantă: ea este cea care gestionează în special conştienţa, simţul, controlul asupra presiunii sangvine, respiraţia sau deglutiţia. În partea stângă se află funcţionalităţile limbii, de exemplu.

Frisoane pe şira spinării

Hartstein subliniază că, în mod intenţionat sau nu, neurochirurgii au descris un tablou neurologic mai degrabă pesimist. În acest punct, concluzia lui Gary Hartstein dă mai degrabă frisoane pe şira spinării:”Este extrem de puţin probabil (şi, cinstit vorbind, imposibil virtual) ca Michael pe care îl cunoşteam înainte de accident să mai fie acelaşi”. După patru săptămâni de comă artificială, sechelele sunt deci aproape inevitabile şi probabil foarte serioase. „Va trebui atunci să considerăm drept un triumf al rezistenţei umane faptul că Schumacher va mai fi capabil să meargă, să se hrănească, să se îmbrace şi să-şi conserve anumite aspecte semnificative ale personalităţii sale”, explică expertul citat de Le Soir.

Precizări în legătură cu coma lui Schumacher

Hartstein abordează apoi riscurile sporite ale unei situaţii de comă vegetativă, prelungită, apoi permanentă: „Aproximativ 50% dintre pacienţii unui traumatism cranian care se află într-o stare vegetativă după o lună de la rănire redevin conştienţi, deseori cu deteriorări neurologice semnificative. Dacă starea vegetativă continuă timp de şase luni, se ajunge la 20% dintre cazuri, deseori cu deteriorări severe. După un an, recuperarea după o stare de inconştienţă este foarte rară, şi, dacă se produce, această funcţie este în general grav alterată”.

Totuşi, speranţa rămâne

„Cu toate astea nu există motive de pierdere a speranţei. Orice persoană care lucrează cu pacienţi răniţi la cap a văzut şi pacienţi foarte grav răniţi care s-au refăcut de o manieră acceptabilă. În fond, tot ceea ce se poate face acum este să stăm şi să aşteptăm, să ne rugăm şi să fim alături de Michael şi de apropiaţii lui”, a concluzionat medicul citat de Le Soir.

Jean Todt mulţumeşte echipei medicale de la CHU Grenoble

Vineri, 24 ianuarie, când inaugura centrul tehnic al Federaţiei Internaţionale de Automobilism, Jean Todt, fostul director al Scuderiei Ferrari, a ţinut să mulţumească echipei medicale de la Spitalul Universitar din Grenoble pentru strădaniile sale în privinţa salvării vieţii lui Michael Schumacher.
„Aş dori să-i mulţumesc profesorului Jean-Francois Payen, care a devenit prietenul meu de-a lungul acestor săptămâni, de când Michael este în comă artificială, şi întregii echipe medicale care se află în jurul acestuia, la secţia de reanimare, de la Pavilionul La Chartreuse, tuturor chirurgilor care se ocupă de Michael într-o manieră absolut extraordinară, şi pot garanta că este în cele mai bune mâini. Le mulţumesc din tot sufletul”, a declarat Todt.

Todt participa la inaugurarea unui centru tehnic al Federaţiei, la Valleiry, în Savoia Superioară.
Acum o săptămână, purtătoarea de cuvânt a lui Michael Schumacher declara că starea sănătăţii multiplului campion de Formula 1 este „stabilă”. Atunci au apărut imediat speculaţii pe marginea faptului că era pentru prima oară de la accidentul la schi al lui Schumacher când nu se mai pomenea termenul de „critică”, folosindu-se doar cel de „stabilă”, presa încercând să înţeleagă ce se ascunde în spatele acestui comunicat. Fără succes, însă.

Campionul german a căzut în timp ce schia în staţiunea franceză Meribel, lovindu-se la cap de o stâncă, deşi purta cască de protecţie. Casca, de altfel, a şi cedat, rupându-se în două. De la 29 decembrie 2013, ziua accidentului, Michael Schumacher se află la reanimare la Grenoble, fiind menţinut în comă artificială, pentru ca să-i poată fi menajat creierul. El a suferit două intervenţii chirurgicale, după cum au declarat medicii care îi acordă îngrijiri.

Familia campionului german a solicitat discreţie din partea presei şi a rugat jurnaliştii prezenţi în număr mare la spitalul din Grenoble să nu mai pună presiune pe personalul medical pentru a afla veşti despre sănătatea lui Schumacher. Comunicarea acum se face doar prin intermediul purtătorului de cuvânt al familiei, jurnaliştii părăsind „ţarcul” amenajat ad-hoc la spital după accidentul suferit de Michael Schumacher.
Masaje zilnice pentru muşchi

De la spital se scurg cu greu informaţii despre starea sănătăţii lui Schumi, dar presa mai reuşeşte să smulgă câte o informaţie sub acoperirea anonimatului. Tabloidul german Bild anunţă că există deja o echipă de kinetoterapeuţi care se asigură de funcţionarea corpului pacientului. După 27 de zile petrecute imobilizat la pat, aparatul locomotor al pacientului riscă importante modificări, care pot fi prevenite prin mobilizarea membrelor.

Astfel, kinetoterapeuţii îi masează zilnic muşchii lui Michael Schumacher, pentru ca aceştia să nu anchilozeze din cauza lipsei de efort.

“Când muşchii şi tendoanele nu au parte de mişcare, se întăresc. Pentru a obţine mobilitate, este necesar ca braţele şi picioarele să fie mişcate cel puţin o dată pe zi”, a declarat Heinz Peter Moecke, şeful departamentului de Urgenţe de la Spitalul Asklepios din Hamburg.

×