Restaurantele din Germania care speră să atragă din ce în ce mai mulţi vegani şi vegetarieni cu tentaţii culinare precum şniţelul vegetarian, kebabul din tofu sau cârnaţii vegani ar putea primi o lovitură dură, după cum informează DPA.
Ministrul Alimentaţiei şi Agriculturii din Germania, Christian Schmidt, vrea să interzică toate produsele vegetariene şi vegane ce poartă nume de preparate pe bază de carne. Nimeni nu ar trebui să aibă voie să ''pretindă că aceste bucate din pseudo-carne sunt din carne'', a declarat Schmidt pentru ediţia de miercuri a cotidianului Bild.
Deşi Germania se bucură de reputaţia unui stat care apreciază carnea, are totodată şi cel mai ridicat număr de vegetarieni din Europa, iar mâncarea vegană reprezintă o tendinţă nouă din ce în ce mai răspândită în restaurante.
Schmidt consideră că folosirea numelor preparatelor din carne pentru a descrie alimentele care nu conţin de fapt carne ''duc în eroare şi creează confuzie în rândul consumatorilor''. Acesta a declarat pentru Bild că este hotărât să interzică astfel de produse.
Aceasta nu este prima dată când ministrul a luat în colimator produsele preparate din surse vegetale. Oficialul a susţinut recent că informaţiile de pe eticheta unui produs trebuie să se regăsească în acesta. ''Ceea ce este scris pe el trebuie să se afle în el'', a declarat Schmidt.
Conservatorul nu este singurul din echipa cancelarului Angela Merkel care se arată preocupat de această problemă ce vizează mâncarea vegană şi vegetariană. Membrii din landul Saxonia inferioară ai Uniunii Creştin-Democrate condusă de Merkel au solicitat la rândul lor ca preparatele care nu conţin carne să nu mai fie descrise şi vândute drept cârnaţi, şniţel sau chiftele, precizează sursa citată.AGERPRES
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este convins că noua tulpină de coronavirus circulă în toate județele țării, însă nu peste tot s-a făcut secvențiere. În ceea ce privește...
Ministerul Educației va propune ca elevii din clasele a VIII-a și a XII-a să meargă în mod fizic la cursuri și în cazul în care școala intră în scenariul roșu, pentru că examenele naționale vor fi cu...
Bugetul asigurărilor sociale pentru acest an este cu 10% mai mare decât cel de anul trecut și cu 20% mai mare decât cel alocat în 2019, anunță ministrul Muncii, sâmbătă, după ce bugetul Ministerului Muncii a...
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că amendamentul depus la proiectul de buget care vizează alocarea a 100 de milioane de euro pentru modernizarea CET-urilor, a fost respins. Ea îi acuză pe parlam...
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, și-a plătit datoria la fisc cu ajutorul împrumuturilor primite de la prieteni. Aceasta se ridică la 4,4 milioane de euro, scrie AFP. Juan Carlos se află în exil la...
Autoritățile din Noua Zeelandă va reintroduce izolarea în case a populației din Auckland, cel mai mare oraș al țării, din cauza confirmării unei infecții cu COVID-19, transmite DPA.
"Știu...
Planul de redresare economică după pandemia cu coronavirus a fost adoptat în Camera Reprezentanților a Statelor Unite, deși măsurile sunt costisitoare și prost gândite. Valoarea acestuia se ridică la...
Și copilul de 14 ani, rănit în accidentul din Sectorul 2 al Capitalei, a murit la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, înainte ca medicii să o opereze. Fetița de 6 ani, a murit în...
Italia impune noi restricții în cinci regiuni, printre care se află și Lombardia, dar le ridică în Sardinia, scrie AFP. Cele 20 de regiuni italiene sunt împărţite în zone galbene, portocalii şi...
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 15.704 persoane și au fost raportate 1126 de reacții adverse, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
...
Fetița de 1 an și 9 luni, opărită cu ciorbă, este dusă cu elicopterul SMURD, la Spitalul Sf. Maria din Iași, unde va fi operată de chirurgii plasticieni. Băiatul are arsuri pe o suprafață mai mică a...
Cehia va impune din nou izolarea în case a populației, începând cu 1 martie, din cauza creșterii infecțiilor cu COVID-19. Localnicii vor avea voie să circule în afara zonei unde trăiesc doar doar...
Folosirea lămpilor UV pentru dezinfecția suprafețelor din școli a fost interzisă de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP): Acestea erau folosite cu scopul limitării transmiterii infecți...
A fost stabilită o rută alternativă care va putea folosită timp de 14 zile, între județele Bistrița-Nădăud și Maramureș, după ce localitatea Ciceu-Giurgeşti a intrat în...
Pandemia a arătat vulnerabilitatea sistemului de educație și nevoia de investiții în școala online, la fel ca și în reabilitarea unităților de învățământ, spune deputatul PSD Gabriel Zetea....