x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Venezuela: Maduro acuză militari dezertori de conspiraţie din Columbia

Venezuela: Maduro acuză militari dezertori de conspiraţie din Columbia

30 Ian 2019   •   21:16
Venezuela: Maduro acuză militari dezertori de conspiraţie din Columbia

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro i-a acuzat miercuri pe militari dezertori deveniţi "mercenari" că desfăşoară o conspiraţie din Columbia pentru a diviza armata venezueleană, stâlpul regimului său, contestat de adversarul Juan Guaido, relatează AFP.

"Un grup de militari dezertori, care au devenit mercenari în serviciul oligarhiei columbiene, conspiră din Columbia pentru a diviza forţele armate", a afirmat Nicolas Maduro înainte de a începe un marş alături de aproape 2.500 de soldaţi.

"Acolo unde apare un trădător mercenar, să se facă dreptate!", a declarat liderul socialist în faţa trupelor care s-au adunat la Fort Tiuna, cel mai mare complex militar din capitală.

Această grupare a armatei survine cu câteva ore înainte de demonstraţii organizate la apelul lansat de opozantul Juan Guaido, preşedintele Parlamentului care s-a autoproclamat preşedinte şi care îi cheamă pe militari să i se alăture.

Juan Guaido a primit sprijin din partea Statelor Unite, precum şi din America Latină şi Europa, în timp ce Nicolas Maduro este susţinut de Rusia şi China, aliaţii şi creditorii săi.

Preşedintele Maduro, care acuză Washingtonul de plănuirea unei lovituri de stat, a postat miercuri un videoclip pe Twitter în care avertizează că Venezuela va fi un "nou Vietnam" în cazul unei intervenţii militare americane.

"Agresiunea imperialistă a guvernului Donald Trump pentru a încerca o lovitură de stat'' trebuie să trezească "conştiinţele", a spus el, cerând "o revoluţie militară a moralităţii".

Prezenţi în timpul acestui discurs, liderii de rang înalt ai armatei şi-au reiterat ''loialitatea'' faţă de şeful statului. "Este singurul preşedinte constituţional (...) şi comandant şef", a dat asigurări ministrul Apărării din Venezuela, generalul Vladimir Padrino.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: maduro venezuela columbia mercenar