x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Victoria democraților în Hong Kong, trecută sub tăcere de mass-media din China continentală

Victoria democraților în Hong Kong, trecută sub tăcere de mass-media din China continentală

26 Noi 2019   •   09:25
Victoria democraților în Hong Kong, trecută sub tăcere de mass-media din China continentală

Victoria opoziţiei în alegerile locale din Hong Kong a fost trecută sub tăcere marţi de mass-media din China continentală, unde doar ediţiile pentru străinătate au evocat un vot "distorsionat" în favoarea taberei democrate, informează AFP.

Mass-media de la Beijing, care în timpul weekendului i-au îndemnat pe hongkonghezi să vină la urne pentru a spune "nu violenţei" alegându-i pe candidaţii pro-Beijing, s-au abţinut marţi să publice rezultatele scrutinului.

Luni, marele jurnal al serii de la televiziunea naţională s-a abţinut să vorbească despre alegerile din Hong Kong, pe care adversarii şefei executivului, Carrie Lam, le-au câştigat detaşat, după aproape şase luni de proteste în regiune semiautonomă.

Fără a da rezultatul consultării populare, Cotidianul Poporului, principalul organ mediatic al Partidului Comunist la putere, a subliniat că protestele "au perturbat grav procesul electoral".

Presa chineză de limbă engleză, destinată cititorilor străini, a informat despre înfrângerea candidaţilor pro-Beijing, însă, într-un editorial, cotidianul China Daily a afirmat că scrutinul a fost "alterat prin manevre de intimidare" şi "lovituri sub centură".

Pe fluxul său de limbă engleză, agenţia Xinhua a estimat că scrutinul pentru consilieri locali a fost "victima protestatarilor". "Campania unor candidaţi patrioţi a fost grav perturbată şi sediile lor de campanie au fost vandalizate sau incendiate. Un candidat a fost rănit în timpul unei agresiuni. Hărţuirea candidaţilor patrioţi a continuat chiar în ziua alegerilor", a informat agenţia de presă oficială.

Cotidianul naţionalist Global Times a recunoscut că rezultatul scrutinului ar trebui să incite la "reflecţie", dar că victoria taberei democrate "nu trebuie suprainterpretată". Publicaţia subliniază că, dat fiind modalitatea scrutinului, tabăra democrată a câştigat "80% din locuri cu numai 60% din voturi".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alegeri locale hong kong