x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO. Copiii de la o grădiniţă din Indonezia au fost îmbrăcaţi în jihadişti la o paradă

VIDEO. Copiii de la o grădiniţă din Indonezia au fost îmbrăcaţi în jihadişti la o paradă

20 Aug 2018   •   14:33
VIDEO. Copiii de la o grădiniţă din Indonezia au fost îmbrăcaţi în jihadişti la o paradă

O grădiniţă din Indonezia a fost criticată pentru că a îmbrăcat fetele în negru, în costume asemănătoare luptătorilor Isis şi cu puşti de jucărie pentru o paradă de ziua independenţei. Organizatorii şi-au cerut scuze pentru “gafa ruşinoasă”, notează The Guardian.

Imagini cu parada “culturală” din oraşul Probolinggo, la est de Java, sâmbătă, surprind mai multe fete care se plimbă pe stradă îmbrăcate cu voaluri negre, niqab, şi are poartă în mâini puşti făcute din carton.

Directorul grădiniţei TK Kartika şi-a cerut scuze pentru costumele cu care au fost îmbrăcaţi copiii, şi-a exprimat regretul faţă de decizie şi a afirmat că nu încearcă să “instaureze violenţă” în copiii de la grădiniţă.

“Am ales tema chinului la care este supus Profetul pentru a creşte credinţa şi devotamentul faţă de Allah”, a spus directorul grădiniţei.

Grădiniţa se află pe locul unui complex militar indonezian, iar parada de duminică a avut loc la doar o zi după ziua independenţei de pe 17 august. Întrebat de ce grădiniţa a ales costumele, Hartatik a recunoscut că au încercat să economisească bani şi au folosit recuzita din anii precedenţi.

“Am folosit-o pentru a economisi bani”, a spus Hartatik pentru BBC Indonezia. “Nu ne-am gândit niciodată la impact. Cel mai important lucru este să iei parte la paradă, faptul că cei mici erau fericiţi.”

Directorul nu a oferit explicaţii când a fost întrebat de ce astfel de costume jihadiste au fost folosite în anii precedenţi.

 

×