O alunecare de teren şi căderi de pietre au provocat revărsarea unui torent ce a inundat drumul ce leagă Visso şi Preci şi, potrivit presei, este impracticabil.
Alte elemente de infrastructură, cum ar fi electricitatea, au fost întrerupte în mai multe locuri şi Protecţia Civilă a recomandat într-un comunicat că "este esenţial" să nu fie supraîncărcate liniile telefonice şi să se realizeze apeluri numai în cazuri de necesitate reală.
Compania care administrează alimentarea cu apă în zonă a sfătuit să nu se consume apă de la robinet în Norcia şi Preci până când nu se finalizează lucrările la sistemul de monitorizare.
Pe de altă parte, Agenţia Naţională a Aviaţiei Civile a raportat că, pe baza unei prime evaluări, nu există daune la infrastructura aeroportuară în regiunile afectate de cutremur şi operarea zborurilor se face normal.
Cutremurul de duminică dimineaţa a fost resimţit practic în toată ţară, determinând oprirea circulaţiei metroului la Roma, pentru verificări. Autorităţile au anunţat că există zeci de răniţi uşor şi că nu s-au înregistrat decese, dar există pagube materiale.
Această mişcare telurică s-a produs după patru alte seisme care au zguduit zona miercurea trecută. Acestea, la rândul lor, survin la două luni după ce un seism ce a afectat localităţile Amatrice, Accumoli şi Arquata del Tronto din aceeaşi zonă centrală, a provocat moartea a în acel moment a 297 de oameni, aminteşte EFE.AGERPRES