Preşedintele în exerciţiu al SUA, Barack Obama, l-a luat prin surprindere pe vicepreşedintele său Joe Biden, acordându-i cea mai înaltă distincţie civilă a ţării, într-o ceremonie desfăşurată joi la Casa Albă, relatează DPA şi Reuters.
"Nu am avut nici cea mai mică idee", a mărturisit printre lacrimi Biden, după ce Obama i-a pus la gât Medalia prezidenţială a libertăţii.
Mai mult, medalia i-a fost acordată "cu distincţie", onoare suplimentară de care au mai beneficiat doar trei personalităţi, Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Ronald Reagan şi generalul Colin Powell.
Obama l-a prezentat pe Biden drept "cel mai bun vicepreşedinte pe care l-a avut vreodată America". "Este un om extraordinar, cu o carieră extraordinară în serviciul public", a declarat Obama, elogiind atât prestaţia lui Biden în cadrul administraţiei, cât şi calităţile sale personale.
Joe Biden şi Barack Obama au devenit prieteni apropiaţi în cei opt ani petrecuţi la Casa Albă, iar în cadrul ceremoniei de joi preşedintele în exerciţiu nu a ezitat să-l numească pe Biden "fratele" său şi să afirme că între ei doi s-a înfiripat o adevărată "poveste de dragoste fraternă", utilizând termenul "bromance", scrie Agerpres. Vizibil şocat, Joe Biden s-a întors cu spatele la audienţă şi şi-a scos batista din buzunar.
Biden a fost o figură cheie în administraţia Obama, în primul rând în politica sa externă, iar în ultima vreme a promovat eforturile de finanţare a cercetărilor în domeniul cancerului, după moartea fiului său Beau din cauza unei tumori cerebrale, în 2015.
Administraţia prezidenţială a explicat că decizia de acordare a medaliei a avut în vedere şi cariera în Senat a lui Biden, dar şi felul în care a reuşit să treacă peste tragedia personală: moartea primei sale soţii şi a fiicei sale de un an într-un accident de maşină, în 1972, cu puţin timp înainte de a deveni senator, şi apoi şi a fiului său Beau.
Urmăriți întregul discurs aici: