Implicat într-o campanie de sprijinire a prezenţei la vot, actorul Robert De Niro a lansat recent un atac la adresa candidatului republican la prezidenţiale Donald Trump, scrie UPI.com.
Videoclipul, produs de Anonymous Content, a fost difuzat în emisiunea de vineri a show-ului The Kelly File cu Megyn Kelly.
Cei de la Anonymous Content au realizat o serie de interviuri neutre cu diferite celebrităţi pentru campania #Votează-ţiViitorul, dar în care nu a fost inclus şi videoclipul cu Robert De Niro din cauza atacului acestuia la adresa lui Trump.
De Niro, care s-a exprimat zgomotos la adresa candidatului republican, a aruncat o serie de insulte la adresa lui Trump, evocând declaraţiile fostului secretar de stat Collin Powell, care spunea că Donald Trump este un "dezastru naţional".
''Este ostentativ de prost'', a spus De Niro despre Trump. ''El vorbeşte despre cum vrea să lovească oamenii în faţă? Ei bine aş vrea să îl lovesc eu în faţă. Aceasta este persoana pe care o vrem ca preşedinte? Nu cred acest lucru", a spus Robert de Niro.
"Dacă îţi pasă de viitorul tău, atunci votează pentru viitorul tău", spune actorul în încheierea videoclipului.