x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban spune că finanțarea eforturilor militare ale Ucrainei „ar ruina” Europa

Viktor Orban spune că finanțarea eforturilor militare ale Ucrainei „ar ruina” Europa

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2025   •   12:15
Viktor Orban spune că finanțarea eforturilor militare ale Ucrainei „ar ruina” Europa
Sursa foto: Hepta

UE nu își poate permite să finanțeze eforturile militare ale Ucrainei, deoarece ajutorul financiar din partea SUA nu mai este garantat, declară vineri premierul ungar, Viktor Orban, după ce liderii a 26 de țări din UE au semnat o declarație în care își exprimă sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban, un aliat al președintelui american, Donald Trump, care are, de asemenea, legături cu Moscova, a declarat la un post de radio de stat că guvernul său va lansa o „consultare publică” internă privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în următoarele săptămâni.

Liderii europeni au susținut joi planurile de a cheltui mai mult pentru apărare și de a continua să sprijine Ucraina, în contextul răsturnării politicilor americane de către Donald Trump, potrivit Reuters.

Orban, care a refuzat să trimită arme Ucrainei de la începutul războiului și a păstrat relații strânse cu Moscova, a declarat că, în loc să prelungească războiul, Europa ar trebui să sprijine negocierile de pace ale lui Trump.

El a spus că modul în care UE dorește să sprijine Ucraina acum ar „ruina Europa”. „Dacă acum SUA renunță (la finanțarea războiului), de ce ar avea celelalte 26 de state membre o șansă să ducă acest război până la capăt?”, a declarat Orban. „Astăzi se pare că am pus veto. Dar în câteva săptămâni vor reveni și se va dovedi că nu există bani pentru aceste obiective”, a adăugat el.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Viktor Orban ucraina europa