x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Violenţe pe stăzile Atenei. Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine

Violenţe pe stăzile Atenei. Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine

de Marina Constantinoiu    |    23 Feb 2011   •   11:59
Violenţe pe stăzile Atenei. Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine
Sursa foto: /Reuters

Principalele sindicate elene au convocat pentru miercuri o grevă generală de 24 de ore care ameninţă să paralizeze ţara, în contextul neînţelegerilor dintre sindicate şi guvern pe tema politicii de austeritate ce vizează reducerea uriaşei datorii a ţării, relatează EFE.

În cadrul primei greve generale din acest an şi după zece luni de aplicare a unor măsuri drastice, sindicatele au chemat cetăţenii la proteste împotriva reducerilor prin care executivul doreşte micşorarea deficitului.

Spitalele publice vor primi numai cazuri de urgenţă, şcolile şi grădiniţele nu-şi vor deschide porţile, iar Uniunea comercianţilor din Grecia a cerut închiderea magazinelor.

Farmaciştii şi angajaţii băncilor sunt chemaţi să se alăture greviştilor, iar participarea la grevă a principalului sindicat al funcţionarilor va face să nu funcţioneze primării, ministere şi întreprinderi publice.

Atena va rămâne fără transport public, cu excepţia metroului, iar ziariştii nu vor furniza informaţii.

Sindicatele speră într-o amplă participare la greva de miercuri pentru a transmite "guvernului mesajul că poporul nu mai poate suporta reducerea veniturilor, şomajul, creşterea impozitelor", a declarat pentru EFE purtătorul de cuvânt al Uniunii Funcţionarilor Civili, Vasilis Xenakis, potrivit Agerpres.

Un număr de 5.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi la Atena în perspectiva manifestaţiilor de la prânz, notează AFP.

Autorităţile au lansat un apel la calm şi la "responsabilitate".

×