Un cunoscut traficant bulgar, personaj-cheie al lumii interlope, s-a aflat în "umbra" complotului ce viza asasinarea premierului bulgar, Boiko Borisov. Informaţiile despre planul criminal, al treilea de când Borisov a intrat în politică, au apărut la Sofia în ziua în care premierul lua parte la summit-ul european dedicat Strategiei Dunării, desfăşurat la Bucureşti.
Autorităţile române au dat asigurări că înaltul oaspete nu a fost nici un moment în pericol pe durata vizitei. "Pe teritoriul României s-au luat măsuri de securitate în aşa fel încât premierul bulgar să fie în deplină siguranţă", a declarat, pentru Jurnalul Naţional, purtătorul de cuvânt al serviciului de Pază şi Protecţie, Bogdan Onea. Luni, postul bulgar bTV relata că nu au existat măsuri vizibile de sporire a securităţii lui Borisov pe durata prezenţei în România. Potrivit cotidianului bulgar Standard, preluat de Mediafax, "interlopul" a luat legătura cu o grupare care se ocupă cu asasinate la comandă, cerând lichidarea premierului contra sumei de 400.000 de euro. Complotul a intrat în atenţia serviciilor secrete bulgare în urmă cu aproximativ 10 zile, fiind interceptate convorbiri telefonice şi întâlniri ale unor personalităţi-cheie.
Autorităţile de la Sofia nu au divulgat identitatea suspectului, dar mass-media bulgare speculează că este vorba despre Aleksei Petrov, un om de afaceri controversat, fost angajat al Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Statului (DANS), bănuit şi de implicare în escrocherie, prostituţie şi trafic cu droguri.