x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vizele SUA, bătaia de cap a UE

Vizele SUA, bătaia de cap a UE

de Marina Constantinoiu    |    13 Mar 2008   •   00:00
Vizele SUA, bătaia de cap a UE

Subiectul eliminării vizelor de in­trare în SUA riscă să genereze tensiuni grave la summit-ul UE, care va în­ce­pe azi, la Bruxelles.

Frecuşuri


Subiectul eliminării vizelor de in­trare în SUA riscă să genereze tensiuni grave la summit-ul UE, care va în­ce­pe azi, la Bruxelles. UE vrea un lu­cru simplu: să discute des­pre elimi­na­rea vizelor pentru toa­te statele mem­bre, în cadrul unui acord între părţi (UE şi SUA), nu în urma unor ne­gocieri bilate­rale, aşa cum au proce­dat până acum mai multe state eu­ro­pe­ne.

 

INCOERENŢA. Cotidianul Financial Times comentează că blocul european riscă să dea dovadă din nou de lipsă de unitate în pri­vinţa unor acorduri cu marile pu­teri. Între timp, Estonia a anunţat că va ignora protestele CE şi semnează un acord bilateral privind suspendarea vizelor şi securitatea aeriană cu Statele Unite, demers urmat şi de Letonia. “Atmosfera este foarte tensionată pe marginea aces­tui subiect. Ar putea degenera într-o situaţie extrem de neplăc­u­tă”, a spus un ambasador UE înain­tea summit-ului de la Bruxelles, de azi şi mâine, la care urmează să participe şefii de stat şi de gu­vern ai celor 27 de ţări europene, re­la­tează Mediafax.

 

AVANTAJE. Europenii occidentali susţin că acordurile privind vizele ar ajuta SUA să beneficieze de condiţii de securitate foarte avantajoase. Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a declarat marţi că ţara sa a obosit să aştepte rezolvarea problemei din partea Bruxelles-ului. Oficialii europeni susţin că acordurile privind eli­mi­narea vizelor riscă să încalce legile europene menite să protejeze informaţiile despre persoane, colectate sub incidenţa unui acord Schengen privind libera circulaţie.

 

NU SE LASĂ. La rândul lor, americanii o ţin pe a lor: vor conti­nua negocierile de semnare a unor acorduri bilaterale. A spus-o se­cretarul pentru Securitate Internă, Michael Chertoff, citat de Me­diafax. “Trebuie să negociem cu fiecare ţară”, a declarat Chertoff într-un in­terviu. “Dacă am aştepta până când fiecare stat UE ar în­deplini cri­te­riile, am întârzia accesul unor noi state membre pentru o lungă pe­ri­oadă. Cred că majoritatea noilor state membre ar obţine astfel avizul mai devreme decât mai târziu”, a adăugat el.

×
Subiecte în articol: externe