Europarlamentarii Corina Creţu, Daciana Sârbu, Sebastian Bodu şi Marian-Jean Marinescu se vor afla miercuri şi joi la Roma, unde se vor întâlni cu reprezentanţi ai clasei politice italiene şi cu membri ai comunităţii româneşti, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Iniţiativa celor patru aleşi are drept scop contracararea campaniei denigratoare la adresa românilor din Italia şi dialogul direct cu părţile implicate.
Pe agenda vizitei figurează întâlniri cu membri ai Comisiei Permanente pentru Politici ale Uniunii Europene a Senatului Republicii Italiene şi cu membri ai Camerei Deputaţilor. Europarlamentarii vor avea şi o întrevedere cu şeful Comandamentului de Carabinieri al Provinciei Roma. De asemenea, ei se vor întâlni cu reprezentanţii a 12 asociaţii ale românilor din Italia.
Membrii Parlamentului European vor insista asupra respectării drepturilor omului în contextul înăspririi unor pedepse şi a autorizării patrulelor civile, aceste măsuri adoptate recent prin decret guvernamental urmând să fie discutate şi aprobate de Parlamentul de la Roma.
De asemenea, în discuţiile cu senatorii şi deputaţii italieni, europarlamentarii români vor pleda pentru evitarea acţiunilor populist-extremiste şi pentru stabilirea unui dialog între clasa politică din Italia şi reprezentanţii comunităţii româneşti. Un alt obiectiv al deplasării îl reprezintă solidarizarea cu românii ce trăiesc în Italia şi găsirea celor mai eficiente căi pentru sprijinirea acestora.
Citește pe Antena3.ro