x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin afirmă că negocierile cu Ucraina sunt "în impas". Kievul anunţă că discuţiile continuă

Vladimir Putin afirmă că negocierile cu Ucraina sunt "în impas". Kievul anunţă că discuţiile continuă

de Alice Petrescu    |    12 Apr 2022   •   20:30
Vladimir Putin afirmă că negocierile cu Ucraina sunt "în impas". Kievul anunţă că discuţiile continuă
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, marţi, că negocierile cu Ucraina sunt "în impas" din cauza solicitărilor excesive ale Kievului, dar un membru al delegaţiei ucrainene anunţă că discuţiile diplomatice continuă.

"Solicitările în materie de securitate sunt un lucru, iar problemele referitoare la reglementarea relaţiilor în Crimeea, Sevastopol şi Donbas sunt scoase din scopul acestor aranjamente. Adică am revenit la o situaţie de impas pentru noi şi pentru toată lumea", a spus Vladimir Putin, potrivit CNN, într-o conferinţă de presă organizată marţi seară împreună cu preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko.

De asemenea, liderul Kremlinului a precizat că operaţiunile militare în Ucraina vor continua până la atingerea obiectivelor.

Imediat după afirmaţiile preşedintelui rus, Administraţia de la Kiev a transmis că negocierile continuă. "Negocierile sunt extrem de dificile, se desfăşoară în format online, în grupuri de lucru. Dar sunt în curs", a declarat Mihailo Podoliak, consilier prezidenţial şi membru al delegaţiei ucrainene.

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin