x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin anunță bilanțul luptelor din Nagorno-Karabah

Vladimir Putin anunță bilanțul luptelor din Nagorno-Karabah

22 Oct 2020   •   21:16
Vladimir Putin anunță bilanțul luptelor din Nagorno-Karabah

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat astăzi că aproape 5.000 de oameni au fost ucişi în luptele dintre Azerbaidjan şi forţele etnice armene în regiunea disputată Nagorno-Karabah, a anunțat Reuters.

„Există o mulţime de victime de ambele părţi, mai mult de 2.000 de fiecare parte”, a spus Putin.

Autorităţile din Nagorno-Karabah au declarat că 874 de oameni din personalul militar local au fost ucişi din 27 septembrie, pe lângă 37 de civili. Azerbaidjanul susţine că 61 de civili azeri au fost ucişi şi 291 răniţi, dar nu a dezvăluit numărul de victime în rândul militarilor.

Putin a menţionat de asemenea că Statele Unite vor ajuta Rusia să medieze pentru găsirea unei soluţii la conflict.

 

×
Subiecte în articol: nagorno-karabah