După şase intălniri avute cu preşedintele rus, Vladimir Putin, in mai puţin de un an, preşedintele moldovean Vladimir Voronin a revenit pe vechile poziţii, subordonăndu-se in totalitate Kremlinului.

El le-a reproşat recent ambasadorilor ţărilor europene şi celui american acreditaţi la Chişinău că nu au susţinut indeajuns Republica Moldova şi că timp de mai mulţi ani Chişinăul ar fi fost nevoit să facă faţă de unul singur unei dispute dure cu Moscova. De asemenea, liderul de la Chişinău a confirmat personal că negociază cu Vladimir Putin accederea forţelor politice transnistrene in Parlamentul şi Guvernul de la Chişinău. Opoziţia şi societatea civilă din Republica Moldova anticipează o toamnă fierbinte din punct de vedere politic.
Intălnirea preşedintelui Voronin cu ambasadorii ţărilor europene, cu cel al SUA, al Rusiei, Ucrainei, cu reprezentanţii Comisiei Europene şi OSCE s-a desfăşurat la reşedinţa de vară de la Condriţa a preşedintelui moldovean imediat după revenirea de la Rostov-pe-Don a liderului de la Chişinău, unde s-a intălnit din nou cu Vladimir Putin. Voronin le-a vorbit diplomaţilor cu dispreţ, a ofensat Romănia, a acuzat Occidentul şi UE şi s-a lăudat cu relansarea dialogului moldo-rus. Adresăndu-se şefilor misiunilor diplomatice, Voronin nu a uzat de nici o formulă de politeţe şi a utilizat substantivul "voi" in loc de "dumneavoastră" in adresarea sa către ambasadori. "De ce unii dintre voi presupun că preşedintele Republicii Moldova poate fi un patriot mai mic al ţării lui, decăt, de exemplu, preşedinţii ţărilor voastre?", a spus el.
REPROŞURI. Deşi le-a reproşat invitaţilor faptul că au crezut informaţiilor apărute in presă despre existenţa unui nou plan rusesc de soluţionare a diferendului transnistrean, Voronin a confirmat personal existenţa acestuia. După ce le-a comunicat despre intenţia de a "conserva statutul de neutralitate al Republicii Moldova", Voronin a recunoscut că le-a prezentat, la 11 aprilie 2007 , liderilor PPCD Iurie Roşca şi PD Dumitru Diacov, un plan de soluţionare a diferendului transnistrean. Voronin a spus că a incercat să-i convingă pe cei doi lideri ai opoziţiei de necesitatea "acceptării Transnistriei, intr-o perioadă de tranziţie, in Parlamentul Republicii Moldova, deoarece, - a precizat Voronin, - anume in această situaţie ar aparea un instrument de garanţii politice care nu necesită prezenţa armată a cuiva. (...) Dacă cineva vede reunificarea Moldovei ca pe o subjugare a transnistrenilor, inseamnă că nu a invăţat lecţia războiului din 1992", a subliniat Vladimir Voronin. Afirmaţii absolut identice cu ultima frază extrasă din discursul preşedintelui Voronin au făcut in 2002, ex-preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Ghennadi Selezniov, in cadrul vizitei sale la Chişinău şi in 2005 - şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol, Igor Smirnov, in discursul rostit cu ocazia aniversării independenţei autoproclamate a Transnistriei.
HOP ŞI SMIRNOV! Pe lăngă disponibilitatea de ale acorda exponenţilor structurilor politice de la Tiraspol 19 sau 20 de mandate din 101 in eventualul Legislativ reunificat, Voronin pledează pentru accederea liderului transnistrean in unul dintre fotoliile de membru al Guvernului, iar a actualilor miniştri transnistreni - in diferite funcţii in ministerele de la Chişinău. Preşedintele moldovean a menţionat că aceasta nu inseamnă "transnistrizarea Moldovei", ci acordarea de garanţii politice populaţiei din stănga Nistrului. In acest context, Vladimir Voronin a mai preluat o teză din discursurile propagandistice ale liderului transnistrean, Igor Smirnov - aceea referitoare la "pericolul Unirii Moldovei cu Romănia". Deşi nu are cum să nu perceapă eşuarea acestui moment politic şi noua configuraţie geopolitică, la fel ca şi Igor Smirnov, Voronin incearcă să facă din Unire o sperietoare. El le-a reproşat unor demnitari romăni faptul că s-ar pronunţa impotriva "inlocuirii unei prezenţe militare brute ruseşti cu una politică ce ar determina transnistrizarea Moldovei".
EŞEC. Observatorii independenţi susţin că eşecul politic al comuniştilor la ultimele alegeri locale ar putea cataliza implementarea noului plan rusesc. In opinia lor, "disperarea este calea cea mai rapidă spre transnistrizarea Republicii Moldova, iar comuniştii par decişi să meargă in această direcţie". Veriga slabă din lanţul celor s-ar putea opune acestui proces este, potrivit analiştilor politici, OSCE. La următoarea etapă preşedintele Voronin va incerca să treacă rezultatul negocierilor Putin-Voronin prin filtrul formatului 5+2. Aici, insă, Voronin va miza pe slăbiciunea OSCE care s-ar putea lăsa copleşită de noul plan ca să-şi justifice calitatea de mediator.
Pe de altă parte, mai multe organizaţii nonguvernamentale i-au remis recent o scrisoare preşedintelui Voronin in care ii cer să găsească "o soluţie europeană" pentru diferendul transnistrean, iar partidele de opoziţie l-au avertizat pe şeful statului că acceptarea unor iniţiative capitularde va conduce la tensiuni politice majore.

Citește pe Antena3.ro