x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Westminster Hall s-a deschis pentru a permite publicului să îi aducă ultimul omagiu Reginei

Westminster Hall s-a deschis pentru a permite publicului să îi aducă ultimul omagiu Reginei

14 Sep 2022   •   19:35
Westminster Hall s-a deschis pentru a permite publicului să îi aducă ultimul omagiu Reginei
Sursa foto: Hepta

Porțile de la Westminster Hall au fost deschise pentru a permite publicului să îi prezinte omagiile Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul rămâne aici până în dimineața înmormântării, în 19 septembrie, potrivit The Guardian

Sicriul Reginei a fost adus la Westminster Hall într-o procesiune de la Palatul Buckingham în această după-amiază, potrivit Mediafax.

Sicriul Reginei va rămâne aici până luni, la ora 6.30, ora Londrei, când va fi dus la Westminster Abbey, pentru înmormântare.

Începând cu ora 17.00 (ora 19.00, ora României), se formase o coadă de 3,8 km, pentru că sute de oameni stau la rând pentru a intra în sala unde este depusă Regina, să îi aducă un ultim omagiu.

De la Westminster Hall, coada se extinde spre sud și traversează podul Lambeth, înainte de a se întoarce spre nord și de a șerpui pe malul sudic, terminând imediat după London Bridge.

×
Subiecte în articol: Westminster Hall regina elisabeta