Livrările de gaze către Ucraina şi statele membre ale Uniunii Europene sunt legate de mafia rusă, potrivit ambasadorului american la Kiev, William Taylor, citat într-o notă diplomatică dezvăluită de site-ul WikiLeaks, relatează The Guardian în ediţia electronică.
Nota diplomatică se referă la o întâlnire confidenţială din 2008 între ambasadorul SUA la Kiev şi un miliardar ucrainean, Dmitri Firtaş, care controlează aproape jumătate din compania RosUkrEnergo (RUE) (compania rusă de stat Gazprom controlând cealaltă jumătate). RUE, având sediul în Ucraina şi înregistrată în Elveţia, distribuie gaz din Asia Centrală în Ucraina şi statele membre UE.
Anterior, premierul ucrainean din acea perioadă, Iulia Timoşenko, afirmase pentru BBC că avea "documente care atestă că o serie de structuri criminale puternice se află în spatele companiei RosUkrEnergo".
Firtaş a recunoscut, în timpul întrevederii sale cu ambasadorul, că o figură importantă a crimei organizate ruse, Semion Moghilevici, aflat pe lista neagră a FBI, era adevărata forţă din spatele afacerilor sale de miliarde de dolari în domeniul gazelor. Potrivit lui Firtaş, era imposibil să faci afaceri în Ucraina în anii '90 fără să închei înţelegeri cu reprezentanţii reţelelor de crimă organizată.
Într-un raport secret, Taylor scria: "(Firtaş) a recunoscut legăturile cu Semion Moghilevici, figură a crimei organizate ruse, afirmând că avusese nevoie de aprobarea lui Moghilevici pentru a putea intra iniţial în afaceri".