x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Wikileaks: Şeful NATO, "turnat" la americani

Wikileaks: Şeful NATO, "turnat" la americani

11 Feb 2011   •   14:44

Apropiaţii secretarului general NATO Anders Fogh Rasmussen informează Statele Unite în legătură cu acţiunile acestuia, astfel că Washingtonul a putut bloca unele din iniţiativele sale, conform unor note diplomatice americane obţinuite de WikiLeaks şi publicate de ziarul Aftenposten, informează AFP.

La sfârşitul anului 2009, Statele Unite l-au putut împiedica pe Rasmussen să propună o apropiere între NATO şi Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă (OTSC).

Washingtonul a putut anticipa propunerea graţie unei scrisori pe care Rasmussen o trimisese omologului său din cadrul OTSC şi a cărei copie fusese obţinută de ambasada SUA la NATO, conform notei diplomatice din 10 septembrie 2009.

"Vă invităm să nu faceţi presupuneri în legătură cu deciziile aliaţilor anunţând noi iniţiative între NATO şi Rusia care încă nu au fost aprobate oficial de Alianţă", reacţionase Departamentul de Stat american.

Potrivit Aftenposten, o altă notă diplomatică acredita ideea că Statele Unite dispuneau de "corespondenţi secreţi" în jurul secretarului general NATO.

La revenirea dintr-o vizită la Moscova efectuată în decembrie 2009, Rasmussen salutase voinţa de cooperare afişată de Rusia.

Dar, conform unei note diplomatice din 6 ianuarie 2010, tonul întrevederilor pe care Rasmussen le avusese cu oficialii ruşi fusese cu totul diferit.

"Potrivit sursei, chiar dacă preşedintele rus a fost politicos, nici el, nici premierul Putin nu au exprimat interesul real de a coopera cu NATO. Putin i-ar fi spus lui Rasmussen că NATO nu mai are niciun motiv să existe şi că era în interesul Rusiei ca NATO să înceteze să existe", preciza telegrama.

×