x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zborul MH370: Un martor susţine că a văzut prăbuşirea avionului

Zborul MH370: Un martor susţine că a văzut prăbuşirea avionului

de Istvan Deak    |    13 Mar 2014   •   14:59
Zborul MH370: Un martor susţine că a văzut prăbuşirea avionului

Au trecut 5 zile şi nu există nici un semn care ar putea duce la găsirea avionului aparţinând Malaysia Airlines. Totuşi, un muncitor de pe o platformă petrolieră de pe coasta de sud-est a Vietnamului susţine că a asistat la prăbuşirea avionului. Imediat după incident, muncitorul a trimis un email şefului său, publicat de televiziunea ABC, în care notează: ”Cred că am văzut prăbuşirea avionului Malaysia Airlines. Ora la care s-a întâmplat coincide”. Martorul Mike McKay a mai declarat că a încercat să contacteze autorităţile vietnameze şi malaeziene, dar nu este convins că mesajul său a ajuns la ei. „Din ceea ce am văzut, avionul era în flăcări, dar era întreg în momentul prăbuşirii în mare”, a mai declarat McKay.

Lacune informaţionale
Armata malaeziană a anunţat că la 45 de minute de la dispariţia avionului de pe radar, a fost zărit un avion neidentificat la câteva sute de kilometri spre vest de un radar militar. Şeful armatei, Rodzali Daud, a subliniat că nu se poate confirma dacă este vorba despre acelaşi avion, radarul militar nefiind în măsură să recunoască tipul şi poziţia avioanelor comerciale. Afirmaţia a creat rumoare în presa internaţională, în condiţiile în care armata malaeziană negase vehement că ar fi zărit avionul la 370 de km de insula Penang.

Apel la sateliţi
Miercuri s-a dispus folosirea sateliţilor internaţionali în operaţiunile de căutare. La solicitarea Chinei, mai multe state au pus la dispoziţie sateliţii de observare a pământului. 15 agenţii spaţiale au semnat un acord de punere la dispoziţie a imaginilor captate de sateliţi în cazurile de urgenţe. Printre aceste se află mai multe state UE, dar şi SUA, Japonia, China şi India. Conform Guvernului malaezian, la căutări participă 12 ţări cu 42 de vapoare şi 39 de avioane. Căutările s-au extins pe o zona de 93.000 de kilometri pătraţi. Chiar şi aşa mai multi experţi din SUA susţin că autorităţile din Malaezia şi Vietnam folosesc mijloace de detectare radar din al Doilea Război Mondial.

Marketing
Pentru a diminua prejudiciile de imagine cauzate de această criză, Malaysia Airlines a luat decizia de a schimba numele zborului dintre Kuala Lumpur şi Beijing. Din 15 martie, zborul nu va avea mai purta denumirea de MH370, ci de MH318.

Controverse
Obiectele detectate plutind în mare de sateliţii chinezi în coasta de sud a Vietnamului nu provin de la avionul dispărut. „Avem confirmarea că aceste obiecte nu au nici o legătură cu avionul dispărut. Nu dorim să comentăm cum au ajuns experţii noştri la această concluzie”, a anunţat un purtător de cuvânt al Autorităţii Aviatice din China. În acelaşi timp, Autoritatea Aviatică din Vietnam a confirmat că a trimis două avioane de observare în zona incriminată, dar acestea nu au găsit nici un fel de resturi ale epavei.

A zburat încă patru ore?
Wall Street Journal publică un articol în care notează că avionul ar fi zburat încă patru ore din momentul dispariţiei de pe radar. Ziarul se bazează pe informaţii din cadrul serviciilor secrete, conform cărora avionul ar mai fi trimis date automate şi la patru ore de la presupusa dispariţie. Aceste informaţii ar confirma ipotezele legate veridicitatea imaginilor captate de sateliţii Chinei duminică, scrie sursa citată. Rămâne însă neclar motivul pentru care piloţii nu ar fi dat nici un semn timp de patru ore. Ziarul susţine că în cazul unui atac terorist, toate semnalele puteau fi închise manual. „Chiar dacă nu am găsit încă nimic in zona, este adevărat că satelitul a captat fum şi bucăţi mari de metal la 37 de kilometri de oraşul Ho-Chi-Minh”, a declarat la Beijing, directorul Autorităţii Aviatice din China, Li Jiaxiang.

Autorităţile chineze au dat publicităţii câteva caracteristici ale obiectelor găsite în mare. Imaginile sunt însă de duminică şi au fost date publicităţii abia miercuri seară. „Sunt trei obiecte care plutesc în apă. Lungimea şi lăţimea lor este următoarea: 13 cu 18, 14 cu 19 şi 24 cu 22 metri. Zona exactă este foarte aproape de cea în care apăruse aeronava ultima dată pe radar”.

Malaezia infirmă
Ministrul Transporturilor din Malaezia consideră ca fiind inexacte informaţiile că avionul ar fi zburat mai multe ore după dispariţia de pe radar. Mai mult, el consideră că imaginile cu obiectele plutind în apă au fost date publicităţii din greşeală de autorităţile chineze. În consecinţă, premierul Chinei, Li Keqjang, a solicitat intensificarea operaţiunilor de căutare, în avion aflându-se 154 de pasageri chinezi din totalul de 239. „Ne-am săturat de informaţiile în contradictoriu. Cât timp există şi o sfărâmă de speranţă, căutările nu pot fi sistate”, a precizat acesta.

Eroare tehnică?
Administraţia Aviatică Federală (FAA) din SUA a dat publicităţii o directivă de efectuare a unor lucrări de mentenanţă asupra unor avioane Boeing 777 periclitate de probleme de coroziune şi rupere. FAA a dat ca exemplu o ruptură de 40 de centimetri într-un avion Boeing777 dat în folosinţă de 14 ani. FAA consideră că aproximativ 120 de astfel de avioane reprezintă în acest moment un pericol pentru siguranţa pasagerilor. Directiva a fost dată publicităţii la 5 martie, cu doar trei zile înaintea dispariţiei zborului MH 370, însă va intra în vigoare abia din 9 aprilie.

Deturnat în scop terorist?
Tot Wall Street Journal lansează informaţia că specialiştii antiterror din SUA analizează posibilitatea ca piloţii sau vreun pasager să fi deturnat avionul spre o locaţie necunoscută. „Transmiţătorul pentru datele automate ale zborului ar fi fost deconectat manual, pentru a întrerupe şi a evita supravegherea radar. Anchetatorii iau in calcul ipoteza că aeronava a fost deturnată spre o altă locaţie pentru a fi refolosită în alte scopuri”, scrie Wall Street Journal.

×