Iată un pic de apă la moara teoreticienilor complotului, în cazul dispariţiei misterioase, la 8 martie, a zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines. Echivalentul a 27.000 de euro a fost retras în mod misterios din conturile bancare a patru pasageri ai cursei Kuala Lumpur-Beijing care nu a mai ajuns la destinaţie. O angajată a unei bănci şi soţul ei au fost arestaţi de poliţia malaeziană, potrivit presei locale, citate de Le Parisien.
Retraşi dintr-un cont, puşi în altul
Sursa citată relatează că la 18 iulie, suma de 26.300 de euro s-a evaporat din conturile pasagerilor dispăruţi, doi chinezi şi doi malaezieni, spre marea surpriză a băncii, care a tras semnalul de alarmă la începutul lui august. Potrivit New Straits Times, suma a fost mai întâi virată din cele trei conturi într-un al patrulea, iar din acesta s-au făcut mai multe retrageri de la mai multe bancomate din regiunea Kuala Lumpur. O parte din sumă a fost virată într-un al cincelea cont, cel al unui individ de naţionalitate pakistaneză, dat în urmărire de poliţie.
Şase persoane audiate
O reprezentantă a băncii şi soţul ei au fost arestaţi, a anunţat Ilzany Abdul Ghany, reprezentant al poliţiei municipale. În total, şase persoane au fost audiate în legătură cu acest caz până în prezent. Înregistrările camerelor de supraveghere nu au fost încă analizate în totalitate, potrivit sursei citate.
Dincolo de amarul unei astfel de ştiri, informaţii despre zbordul MH370 nu au mai apărut în ultima vreme. Căutările pentru găsirea oricărei urme a epavei aparatului Boeing 777 al Malaysia Airles dispărut, se pare, în Oceanul Indian, cu 227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului la bord. Până în prezent nicio urmă a aparatului nu a fost depistată, iar misterul în privinţa acestei catastrofe aeriene a rămas intact.
Situaţia companiei aeriene
Fondul de investiţii al statului malaezian, Khazanah Nasional, intenţionează să preia acţiunile Malaysia Airlines pe care încă nu le deţine şi să delisteze de la bursă operatorul aerian, transmite BBC.
Acţiunile Malaysian Airline System au înregistrat în ultimele luni scăderi semnificative la bursă, după prăbuşirea aeronavei Boeing 777 aparţinând companiei malaeziene la graniţa dintre Rusia şi Ucraina (zborul MH17), şi a dispariţiei zborului MH370 pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.
Khazanah, care deţine în prezent o participaţie de 69,4% la operatorul aerian, a oferit un preţ de 0,27 ringgit pe titlu pentru acţiunile Malaysia Airlines pe care încă nu le deţine. După acest anunţ, acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.
Pierderi majore
În ultimele nouă luni, valoarea de piaţă a Malaysia Airlines a scăzut cu peste 40%, dar compania înregistrează pierderi de mulţi ani. În mai, Malaysia Airlines a raportat pierderi de 138 milioane de dolari în perioada ianuarie-martie 2014, fiind al cincilea trimestru consecutiv de pierderi.
Khazanah, care în ultimii ani a investit peste un miliard de euro în Malaysia Airlines, a anunţat anterior că are în vedere o restructurare generală a companiei. Fondul de investiţii al statului malaezian a confirmat că va avea loc o restructurare a tuturor activităţilor companiei, inclusiv modelul de afaceri, finanţele şi personalul.
Zborul MH17 al Malaysian Air, cu 298 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, s-a prăbuşit în 17 iulie la circa 50 de kilometri de oraşul Doneţk, unde se desfăşoară lupte între armata ucraineană şi separatiştii proruşi.
Compania aeriană, care din 2011 a pierdut 1,4 miliarde de dolari, a accelerat procesul de revizuire generală a afacerilor sale, după dispariţia avionului care efectua zborul MH370. Dispariţia aeronavei ar putea deveni cea mai scumpă din istoria aviaţiei, cu 26 de ţări care au pus la dispoziţie avioane, nave şi sateliţi.
”Două astfel de accidente într-un interval scurt de timp reprezintă un atac asupra întregului sistem aerian. Acest accident va afecta întregul sistem aviatic din Malaezia”, a apreciat Kapil Kaul, şeful pentru Asia de Sud al Centrului pentru Aviaţie CAPA.
Din respect
Malaysia Airlines a decis să retragă codul MH17 pentru zborurile cotidiene Amsterdam-Kuala Lumpur, după prăbuşirea avionului Boeing 777 în estul Ucrainei, o măsură pe care a luat-o şi pentru zborul MH370.
Zborul Amsterdam-Kuala Lumpur se numeşte MH19 de la 25 iulie.
Compania aeriană a retras codul MH17 "din respect faţă de echipaj şi de pasageri", în total 298 de persoane, care au murit în accidentul aviatic. În martie, Malaysia Airlines a retras numele de cod MH370 şi MH371 după dispariţia avionului care efectua cursa Kuala Lumpur-Beijing.