x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de femei au fost răpite de jihadiștii din nordul Nigeriei

Zeci de femei au fost răpite de jihadiștii din nordul Nigeriei

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2024   •   01:20
Zeci de femei au fost răpite de jihadiștii din nordul Nigeriei
Sursa foto: Hepta

Zeci de femei au fost răpite de jihadiștii Boko Haram din nord-estul Nigeriei. Potrivit martorilor, răpirea în masă a avut loc în timp ce femeile adunau lemne de foc. Numărul victimelor nu este cunoscut, iar unii martori vorbesc de sute de femei răpite.

Victimele provin dintr-o tabără de refugiați din orașul Gamboru Ngala în care se află oameni care și-au părăsit casele din cauza atacurilor insurgenților, au spus localnicii, potrivit BBC.

Răpirile au avut loc atunci când grupul de femei aduna lemne de foc. Informațiile despre numărul de persoane răpite variază foarte mult, fiind menționate 50 sau chiar 300 de victime. Autoritățile au trimis în zonă o echipă de căutare.

Militanții Boko Haram care desfășoară o insurgență în nordul Nigeriei au mai făcut răpiri în masă. În 2014, peste 270 de eleve au fost răpite din căminul lor din orașul Chibok, tot în nord-estul țării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: femei răpite Nigeria