x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski: Ucraina are nevoie de mai multe arme de la aliați pentru a-i opri pe ruși

Zelenski: Ucraina are nevoie de mai multe arme de la aliați pentru a-i opri pe ruși

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2024   •   23:45
Zelenski: Ucraina are nevoie de mai multe arme de la aliați pentru a-i opri pe ruși
Hepta

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, susține că înaintarea rușilor în estul țării ar putea fi oprită dacă țările aliate ar livra mai mult armament. Liderul de la Kiev a cerut sprijin în cadrul unei conferințe de presă la care a luat parte și Roberta Metsola, președintele PE.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina ar putea opri înaintarea forțelor rusești în est dacă țările aliate ar crește furnizarea de arme. Liderul ucrainean a făcut aceste comentarii la o conferință de presă comună, la Kiev, cu Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, aflată în vizită în capitala Ucrainei.

De la începutul anului, Rusia a avut câștiguri teritoriale mici, dar constante, în estul țării pe care a invadat-o, în timp ce forțele ucrainene sunt epuizate, iar armele și muniția sunt insuficiente, notează Reuters.

"Facem presiuni maxime asupra partenerilor noștri pentru a crește livrările de armament. Dacă livrarea de arme va crește, vom putea opri forțele rusești în est, unde au inițiativa", a declarat Zelenski în conferința de presă.

În timp ce vorbea, sirenele de raid aerian au început să sune, semnalând posibile atacuri rrusești cu rachete și drone, atacuri care s-au intensificat în întreaga țară, provocând întreruperi de energie electrică pentru sute de mii de civili.

"Aceasta este adevărata lor atitudine față de pace", a spus Zelenski cu referire la Rusia, în timp ce oficialii au început să se îndrepte spre un adăpost.

"Cum te simți, Roberta?", a întrebat Zelenski, întorcându-se spre Metsola, care se afla la câțiva metri distanță. "Sunt bine, dar, așa cum ai spus, este Ziua Europei. Uită-te la asta, acum îmi fac o idee despre ceea ce trăiești tu în fiecare zi", a spus Metsola.

Metsola s-a aflat la Kiev cu ocazia Zilei Europei, care celebrează pacea și unitatea pe întregul continent.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: zelenski arme