Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, nu doreşte să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare britanice pentru a da explicaţii privind "deturnarea" de date personale colectate de reţeaua de socializare şi a propus în schimb să-l trimită la audiere pe unul dintre adjuncţii săi, relatează marţi AFP şi dpa.
Responsabila pentru politici publice a Facebook, Rebecca Stimson, a precizat într-o scrisoare adresată preşedintelui comisiei britanice, Damian Collins, că "dl Zuckerberg i-a cerut personal unuia dintre adjuncţii săi" să depună mărturie în faţa comisiei.
Directorul tehnic al Facebook Mike Schroepfer sau responsabilul de produs Chris Cox s-ar putea astfel prezenta "direct" la audiere în faţa comisiei britanice pentru informatică, media şi cultură, dar după vacanţa parlamentară de Paşti, cu alte cuvinte cel mai devreme la 16 aprilie.
"Am fi foarte bucuroşi să-l invităm pe dl Cox să depună mărturie", a reacţionat Collins, adăugând că "totuşi, am dori să-l auzim şi pe dl Zuckerberg". Acesta s-ar putea prezenta fie direct, fie "prin videoconferinţă dacă îi este mai comod", a mai indicat Collins.
Scandalul datelor personale a izbucnit acum circa 10 zile, după ce s-a aflat că firma Cambridge Analytica din Regatul Unit a colectat date personale a circa 50 de milioane de utilizatori ai reţelei Facebook, fără acordul acestora, pentru a le folosi în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump. Cambridge Analytica a folosit, se pare, aplicaţia "thisisyourdigitallife" dezvoltată de profesorul de psihologie Aleksandr Kogan de la Universitatea din Cambridge. Aplicaţia a fost instalată de circa 300.000 de persoane, care au permis astfel accesul atât la datele lor, cât şi ale prietenilor lor din reţea, ceea ce a însemnat un total de zeci de milioane de utilizatori ai Facebook.
Mark Zuckerberg şi-a exprimat miercuriea trecută "regretul" şi a recunoscut "erorile". El a promis, de asemenea, că va limita accesul la datele personale prin aplicaţii terţe şi că vor fi informaţi toţi utilizatorii ale căror date ar fi putut fi folosite fără consimţământul lor.AGERPRES