Zumwalt, nava militară invizibilă de ultimă generaţie, "perlă a coroanei" Marinei americane, s-a stricat în canalul Panama, acolo unde se găsea în drum spre baza navală din San Diego, a anunţat Marina Statelor Unite, marţi, transmite AFP.
Vaporul, de aproape 200 de metri lungime, cu linii futuriste, a intrat oficial în serviciu pe 15 octombrie, fiind construit într-un şantier din Maine, în nord-estul SUA.
Nava a întâmpinat o "problemă mecanică" la trecerea prin canalul Panama, iar "durata reparaţiilor este pe cale de a fi determinată", a indicat Marina americană, într-un comunicat.
Potrivit site-ului de informaţii din marina americană USNI News, Zumwalt a suferit o avarie a sistemului său ultra-modern de propulsie, bazat pe turbine cu gaz şi motoare electrice.
Un oficial anonim al Marinei a indicat că reparaţiile ar putea dura 10 zile, adaugă AFP.
US Navy intenţiona în urmă cu câţiva ani să se doteze cu 24 de distrugătoare din clasa Zumwalt, dar în 2008 a decis să nu mai comande decât trei, în special din cauza costului ridicat.
Zumwalt a costat mai mult de 4 miliarde de dolari, faţă de circa 1,5 miliarde cât este preţul navelor convenţionale comparabile.
Veritabila centrală electrică de la bord, care o propulsează, ar trebui să permită dotarea navei, în viitor, cu un tun electric, armă devastatoare pe care Marina americană încearcă să o dezvolte.
Datorită marilor sale suprafeţe plane şi înclinate, nava ar trebui să beneficieze de amprenta radar a unui simplu vas de pescuit, deşi ea cântăreşte 15.000 de tone.
Sursa: AGERPRES