x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Alba:Arest preventiv pentru una dintre angajatele CEC Bank din Zlatna, cercetate pentru delapidare

Alba:Arest preventiv pentru una dintre angajatele CEC Bank din Zlatna, cercetate pentru delapidare

11 Sep 2016   •   00:10

Una dintre cele două angajate ale sucursalei din Zlatna a CEC Bank, suspectate că au creat un prejudiciu de peste 3,2 milioane de lei unui număr de 108 clienţi, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în cursul serii de sâmbătă, de către Tribunalul Alba. 

'Admite propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi în consecinţă (...) dispune arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.09.2016 şi până în data de 09.10.2016 inclusiv', potrivit soluţiei pe scurt postate pe site-ul Tribunalului Alba. 

Conform informaţiilor de pe portalul instanţei, Elena Meteşan a formulat deja contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Alba. 

Femeia, în vârstă de 55 de ani, este cercetată pentru delapidare şi înşelăciune. Sora sa, de 47 de ani, este cercetată în libertate, procurorii neformulând pentru aceasta cerere de arestare preventivă. 

Cele două surori, angajate ale sucursalei CEC Bank din Zlatna, au fost reţinute în cursul serii de vineri de poliţişti. 

Carduri bancare, înscrisuri, documente şi tipizate de uz bancar au fost ridicate vineri de poliţişti de la domiciliile celor două. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare nu au fost găsite sume de bani. 

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 - 2016, angajatele unei agenţii bancare şi-ar fi însuşit sume de bani, depuse de clienţii băncii în conturile personale de depozit, a menţionat vineri IPJ Alba într-un comunicat de presă. 'Totodată, acestea i-ar fi indus în eroare pe unii clienţi ai băncii, pentru care nu ar fi efectuat operaţiuni de depunere a banilor în cont sau nu ar fi deschis conturi de depozit pe numele acestora, însuşindu-şi banii şi eliberându-le documente care atestau, în mod fictiv, că sumele de bani au fost depuse în conturile lor şi au fost introduse în circuitul bancar', mai menţionează sursa citată. 

Şi reprezentanţii CEC Bank derulează o anchetă internă la agenţia Zlatna, după ce mai multe persoane susţin că au rămas fără bani în conturi. În cazul în care se va dovedi că sunt implicaţi angajaţi ai băncii, instituţia îi va despăgubi pe clienţii afectaţi. 

"CEC Bank cunoaşte situaţia creată la agenţia Zlatna, judeţul Alba, şi este în curs o anchetă internă. Banca oferă tot sprijinul autorităţilor în acest caz iar în situaţia în care acestea vor dovedi implicarea salariaţilor sucursalei în astfel de acte, Banca va lua măsurile care se impun, inclusiv de despăgubire a clienţilor afectaţi", au declarat, la sfârşitul lunii august, reprezentanţii băncii. AGERPRES

×