x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anchetă privind modul în care a decurs prelevarea de probe biologice de la mama Luizei Melencu

Anchetă privind modul în care a decurs prelevarea de probe biologice de la mama Luizei Melencu

30 Sep 2019   •   15:09
Anchetă privind modul în care a decurs prelevarea de probe biologice de la mama Luizei Melencu
Sursa foto: www.antena3.ro

Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, a dispus luni un control privind modul în care ofiţerul judiciarist, prezent la recoltarea de probe biologice în cazul mamei Luizei Melencu, şi-a desfăşurat îndatoririle.

"Direcţia Control Intern a IGPR va efectua cercetări asupra modului în care ofiţerul judiciarist şi-a desfăşurat îndatoririle în cazul recoltării de probe biologice", au confirmat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai IGPR.

Monica Georgeta Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie la Caracal, a declarat luni, la ieşirea de la Institutul Naţional de Criminalistică, aflat în sediul IGPR, că a fost "forţată" şi "umilită" de un comisar de poliţie atunci când i s-au prelevat probe biologice în vederea unei noi expertize ADN.

"Am fost umiliţi, am fost forţată pur şi simplu. M-am răzgândit, nu am vrut să dau acest test. Nu îmi plac regulile care s-au pus aici. Nu s-a lăsat să ne explice despre ce este vorba. Comisarul a luat foc şi, pur şi simplu, m-a ameninţat", a spus Monica Melencu, la ieşirea din sediul IGPR.

Avocatul acesteia, Tonel Pop, a precizat că, în momentul în care şeful laboratorului a început să-i explice mamei Luizei despre cum va decurge procedura de recoltare, a intervenit un comisar de poliţie, care i-a spus acestuia să înceteze.

"Dânsa a venit să respecte hotărârea judecătorească. Şeful laboratorului de criminalistică a început să-i explice doamnei, cu o hârtie, cu nişte scheme, ce înseamnă ADN, ce vor să îi facă. În momentul în care şeful laboratorului a început să dea amănunte, atunci comisarul Ciobanu a spus că dânsul dirijează ancheta şi nu l-a mai lăsat pe şeful laboratorului, i-a interzis să mai dea o explicaţie. Proba a fost prelevată. (...) Nu l-a lăsat pe şeful laboratorului să explice, l-a ameninţat. Domnul comisar Ciobanu, şeful Secţiei 4, a intervenit într-un mod brutal, agresiv verbal şi l-a ameninţat", a susţinut avocatul.

DIICOT a solicitat săptămâna trecută ajutorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru efectuarea unei expertize genetice prin care să se stabilească profilul genetic (ADN) în cazul Luizei Melencu, dar şi pentru a stabili profilul psihologic/comportamental al lui Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

Iniţial, mama Luizei a refuzat să i se recolteze probe biologice, ea fiind amendată de DIICOT cu suma de 5.000 de lei.

Ulterior, ea s-a răzgândit şi a fost adusă luni în Capitală cu o maşină a Poliţiei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: adn probe biologice luiza melencu