x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Angajatul Spitalului Pitești acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, cercetat în libertate

Angajatul Spitalului Pitești acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, cercetat în libertate

29 Mar 2020   •   15:02
Angajatul Spitalului Pitești acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, cercetat în libertate

Angajatul Spitalului din Pitești acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi din spital este cercetat în libertate. Gestionarul a primit 60 de zile de control judiciar.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că angajatul Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost pus, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, sub control judiciar pentru 60 de zile.

Angajatul fusese reținut 24 de ore pentru delapidare, fiind acuzat că a furat măști, mănuși sau dezinfectanți din spital.

Polițiștii au făcut vineri în acest dosar 4 percheziții în orașul Piteşti și acum verifică dacă produsele furate au fost vândute.

Perchezițiile au avut loc la spital şi la locuințele a două persoane fizice, potrivit IJP Argeș.

Din cercetări a reieșit că un gestionar al spitalului SJU Pitești ar fi furat măşti, mănuşi și dezinfectanți, produsele fiind găsite într-o locuință.

 

(sursa: Mediafax)

×