x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Asociații magistrați: Atacurile împotriva CCR subminează statul de drept și democrația

Asociații magistrați: Atacurile împotriva CCR subminează statul de drept și democrația

11 Mai 2020   •   11:05
Asociații magistrați: Atacurile împotriva CCR subminează statul de drept și democrația

Atacurile recente împotriva CCR venite din partea unor lideri politici, jurnaliști, comentatori demonstrează că, la 30 de ani de la căderea comunismului, reflexele autocratice sunt încă prezente în societatea românească, se arată într-un comunicat al asociațiilor magistraților.

Potrivit unui comunicat semnat de AMR, UNJR, AJADO și APR, atacurile la adresa Curții Constitutionale subminează statul de drept și democrația în România.

„Atacurile recente îndreptate împotriva Curții Constituționale a României, de o gravitate ieșită din comun, venite din partea unor lideri politici, jurnaliști, comentatori ori reprezentanți ai unor ONG-uri, demonstrează că, la 30 de ani după căderea dictaturii comuniste, reflexele autocratice persistă înca în societatea românească, încălcările Constituției fiind scuzate în numele securității și al . Această justificare a fost mereu folosită de autocrați în timpurile întunecate ale istoriei pentru a acapara tot mai multă putere”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, în 6 mai, CCR a constatat neconstituționalitatea unor norme cuprinse în OUG 1/1999, pe motiv că acestea nu sunt suficient de clare pentru a permite cetățenilor să își regleze conduita în acord cu legea. Peste 300.000 de amenzi contravenționale au fost aplicate în baza acestor norme neconstituționale în perioada stării de urgență.

Imediat după pronunțarea deciziei, asociațiile susțin că Curtea Constituțională a devenit ținta unor atacuri extrem de agresive și lipsite de argumente.

„Vremurile excepționale sunt cele care îi separă pe cei ce cred în valorile statului de drept, în libertate și supremația legii, de cei ce le folosesc doar pentru imagine ori pentru a acapara tot mai multă putere, în afara controlului democratic”, se mai spune în document.

Potrivit asociațiilor, Curtea Constituțională a dat o decizie predictibilă, anticipată de o serie de profesioniști ai dreptului. „Este general acceptat că, atunci când statul impune o sancțiune, tot statul trebuie să indice precis, într-o normă legislativă clară, conduita pe care persoana are voie sau nu are voie să o urmeze. În concret, articolele neconstituționale nu cuprindeau o astfel de descriere, ci defineau fără să distingă drept contravenții orice încălcări ale oricăror măsuri . Conform oricăror standarde interne și internationale, o astfel de normă de incriminare nu putea fi considerată , astfel încât aceasta a fost declarată neconstituțională”, potrivit comunicatului, în care se precizează că decizia CCR a fost luată în unanimitate, „fapt ce pur și simplu face ridicole și demagogice acuzațiile de partizanat politic aduse judecătorilor curții”.

Asociațiile magistraților susțin că reacțiile apărute dovedesc că „toți acești critici nu doresc rezolvarea unei probleme, ci că folosesc cinic momentul pentru a ataca Curtea Constituțională”.

, a declarat Primul-ministru Ludovic Orban. (...) După 5 ani în care respectarea regulilor statului de drept ar fi trebuit să fie consolidată, un alt înalt oficial al statului român demonstrază, dimpotrivă, degradarea îngrijorătoare a democrației în România. Atacarea Curții Constituționale de către Premierul României în aceeași retorică folosită de fostul director SRI demonstrează cât de puțin au progresat liderii politici în a înțelege ce înseamnă statul de drept, democrația și respectarea drepturilor omului”, se mai arată în comunicat.

Confrom acestuia, decizia Curții Constituționale ar fi trebuit să aibă efectul unui duș rece pentru toate aceste autorități din stat, care ar trebui să se preocupe de reinstaurarea echilibrului dintre puteri.

„AMR, UNJR, AJADO și APR subliniază că, la 30 de ani de la căderea dictaturii comuniste, este de așteptat ca toate instituțiile statului român să înțeleagă și să respecte valorile constituționale supreme, adică statul de drept, democrația și drepturile fundamentale ale omului, să le apere atunci când sunt în pericol și să le restabilească atunci când sunt încălcate. Instaurarea unei autocrații profitand de o este deja o retetă brevetată de istorie, motiv pentru care am sancționat și vom sancționa public orice retorică ce o poate precede”, se mai spune în comunicat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: magistrati atacuri ccr