x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Autorul jafului dintr-o bancă din Bistriţa, prins! Fusese eliberat recent din penitenciar

Autorul jafului dintr-o bancă din Bistriţa, prins! Fusese eliberat recent din penitenciar

12 Iul 2016   •   21:31
Autorul jafului dintr-o bancă din Bistriţa, prins! Fusese eliberat recent din penitenciar
Sursa foto: Foto: bistriteanul.ro

Autorul jafului armat comis în urmă cu o săptămână într-o bancă din municipiul Bistriţa este din localitate şi este cunoscut cu antecedente penale atât în ţară, cât şi în Italia.

Mai mult, acesta a fost eliberat recent din penitenciar, potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan.

"Autorul jafului de la unitatea bancară din municipiul Bistriţa, săvârşit în data de 5 iulie 2016, a fost reţinut de poliţişti. În timpul intervenţiei a avut loc un schimb de focuri de armă între autor şi poliţist, iar unul dintre poliţişti a fost rănit în braţ, fiind transportat la spital pentru examinare. Cel în cauză este cunoscut cu antecedente penale atât în România, cât şi în Italia, fiind recent eliberat din penitenciar", a spus Vereşezan.

Surse judiciare spun că suspectul se numeşte Dorin Sima, are 35 ani, iar în anul 2003 a fost arestat după ce a fost implicat în uciderea unui taximetrist din Satu Mare.

Cazul jafului armat a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar bărbatul este acuzat de tâlhărie calificată, de tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.

În schimbul de focuri care a avut loc în timpul acţiunii de reţinere a suspectului, un poliţist - şeful Serviciului judiciar din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, Paul Andreica - a fost împuşcat în braţul stâng, iar agresorul a fost împuşcat într-o coapsă.

Poliţistul a fost transportat cu un elicopter SMURD la o clinică din Târgu Mureş, la locul transferului venind şi şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, Claudiu Jurcan.

"S-a luat legătura cu domnul secretar de stat Raed Arafat, va fi pe mâinile cele mai bune. Sperăm să se întoarcă cu succes acasă cât mai repede. A fost împuşcat în mână. Agresorul este la spital, a fost reţinut. S-au tras în jur de cinci-şase focuri de armă", a spus Jurcan.

După primele îngrijiri primite la UPU Bistriţa, suspectul a fost dus la policlinica din Bistriţa, pentru o investigare cu computerul tomograf, fiind păzit tot timpul de către poliţişti şi mascaţi. La ieşirea din policlinică, agresorul i-a înjurat pe jurnaliştii prezenţi la faţa locului - acestea fiind, de altfel, primele cuvinte scoase de suspect în prezenţa oamenilor legii.

Sursa: AGERPRES

×