Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că va ataca la Curtea Constituţională a României (CCR) ordonanţa care modifică Legea privind reforma în sănătate.
"Este ordonanţa care modifică legea sănătăţii, pe aceasta o vom ataca, probabil o să mai dureze câteva zile până finalizăm de scris şi toate argumentele pe care le avem, dar aceasta este deja în analiza noastră şi de aceea pot să vă spun că în mod sigur o vom ataca la Curtea Constituţională", a declarat Weber.
Ea a menţionat că sunt atât motive care ţin de forma în care a fost adoptată, cât şi de fond.
"Sunt motive atât extrinseci, deci cele care ţin de forma în care a fost adoptată, de avizele care au fost sau nu au fost cerute, avizele care au fost sau nu obţinute, deci şi astfel de motive, dar şi motive de fond, motivul de fond însemnând felul în care dreptul nostru, al oamenilor, la servicii de sănătate publice va fi afectat ca urmare a acestei ordonanţe de urgenţă, pentru că asta e ceea ce ne interesează - felul în care statul va reuşi să-şi îndeplinească obligaţiile pe care le are privind sănătatea publică", a afirmat Weber.
Avocatul Poporului a precizat că sistemul public va fi afectat de modificările aduse prin ordonanţă, pentru că nu sunt condiţii de concurenţă loială cu sistemul privat.
"Nu sunt condiţii de concurenţă loială. Evident, sistemul public este afectat, rigorile pentru spitalele publice din sistemul public privind achiziţiile de servicii, de bunuri sunt cele pe care le ştim cu toţii din Legea achiziţiilor publice, ca să fim siguri că banul public e cheltuit corect, ca să fim siguri că nu apar tentaţii de corupţie şi aşa mai departe. Toate aceste condiţii nu se aplică spitalelor din sistemul privat, or aici avem o mare problemă, pentru că, dacă vrem să avem o concurenţă loială, trebuie să se aplice aceleaşi cerinţe şi unora şi celorlalţi. În plus, este vorba şi despre felul în care spitalele private vor avea acces la bani publici pentru a oferi servicii de urgenţă. Aceasta e o modificare care a apărut în şedinţa de Guvern, pe masa Guvernului, dar nu a fost nicio clipă în dezbatere publică, nu există niciun studiu de impact cu privire la consecinţele pe care le avea avea", a adăugat Renate Weber.
În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate, ea a afirmat că o va analiza săptămâna viitoare. "Încă nu am citit-o şi cred că nici colegii mei, de-abia apărut în Monitorul Oficial ieri. Sigur că o vom analiza şi pe ea săptămâna viitoare. Să vedem dacă vom primi şi nişte sesizări (...) mai multe partide au spus că ne vor trimite sesizări", a punctat Weber.
Ea a amintit că ordonanţele de urgenţă produc efecte din momentul în care sunt publicate în Monitorul Oficial, iar faptul că Avocatul Poporului ar sesiza Curtea Constituţională nu înseamnă că efectele nu se produc. "Ele se produc până când Curtea Constituţională ar spune la un moment dat că sunt neconstituţionale, deci nu acţiunea noastră este cea care stopează producerea unor efecte", a spus aceasta.