x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat lovit în cap cu toporul, în comă de două luni. Agresorul a fost trimis în judecată

Bărbat lovit în cap cu toporul, în comă de două luni. Agresorul a fost trimis în judecată

de Redacția Jurnalul    |    11 Noi 2024   •   17:30
Bărbat lovit în cap cu toporul, în comă de două luni. Agresorul a fost trimis în judecată

Un bărbat care a fost lovit în cap cu toporul, pe un drum forestier din Arad, este în stare de comă de două luni, anunţă procurorii, în timp ce agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, agresorul are 31 de ani şi se cunoştea cu victima.

"În data de 12.09.2024, în jurul orelor 20,30, aflându-se la intersecţia dintre DJ 793 şi un drum forestier situat la intrarea în localitatea Prunişor, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, folosind un corp contondent, respectiv topor, inculpatul L.C.I. i-a aplicat persoanei vătămate S.N., în timp ce acesta conducea un atelaj hipo încărcat cu lemne, o lovitură în zona capului, cauzând persoanei vătămate un traumatism cranio-cerebral acut, cu plagă deschisă tempo occipital stâng, care i-a pus şi îi pune în continuare în primejdie viaţa acesteia (victima aflându-se în stare comatoasă)", arată Parchetul.

Victima are 56 de ani şi este internată în spital, în timp ce agresorul este în arest preventiv din 18 septembrie şi va fi judecat pentru tentativă de omor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: topor lovitura judecata