x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Patronul UNTOLD, Bogdan Buta, ar fi abuzat sexual doi băieți minori. Poliția s-a autosesizat

Patronul UNTOLD, Bogdan Buta, ar fi abuzat sexual doi băieți minori. Poliția s-a autosesizat

de Redacția Jurnalul    |    29 Ian 2024   •   19:41
 Patronul UNTOLD, Bogdan Buta, ar fi abuzat sexual doi băieți minori. Poliția s-a autosesizat

Bogdan Buta, patronul Untold, ar fi abuzat, în anul 2021, doi minori. Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au demarat cercetări din oficiu.

IPJ Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-au autosesizat în legătură cu acuzaţiile la adresa lui Bogdan Buta, scrie Antena3CNN

"Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă.

Precizăm faptul că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public.

Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință", transmit autorităţile. 

Ce spune Bogdan Buta, după ce a fost acuzat că ar fi abuzat sexual doi minori

Bogdan Buta susține că nu va "coborî în această mocirlă", ci va apela la justiție.

"Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia.

Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale", a declarat Bogdan Buta.

Cine este Bogdan Buta

Ioan-Bogdan Buta este un antreprenor local, fondator al festivalului Untold, organizat la Cluj-Napoca.

Publicația ziardecluj.ro a scris că doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, susțin că în anul 2021 ar fi fost abuzați sexual de Bogdan Buta.

"Șmecheria s-a terminat. Lumea trebuie să știe cine e patronul Untold. Iar cei pe care i-a șpăguit din Poliție, Jandarmerie, IGSU, SRI (că tot e băiatul unui fost șef SRI), politică, sunt chemați să răspundă de azi la întrebarea: susțineți un pedofil prădător sexual?", scrie presa locală.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

 

×