x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bogdan Diaconu, audiat ca martor la Parchetul General

Bogdan Diaconu, audiat ca martor la Parchetul General

22 Sep 2016   •   14:23
Bogdan Diaconu, audiat ca martor la Parchetul General
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Preşedintele Partidului România Unită (PRU), deputatul Bogdan Diaconu, s-a prezentat joi la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat în calitate de martor în legătură cu o plângere depusă împotriva partidului. 

La ieşire din sediul Parchetului General, Bogdan Diaconu a spus că este vorba de o plângere în legătură cu fostul sediu al partidului, unde proprietarul are un diferend cu Distrigaz, deoarece cineva ar fi efectuat o modificare la contorul de gaze. 

Bogdan Diaconu a precizat că acesta a fost şi motivul pentru care PRU s-a mutat din acel sediul, pentru că nu a avut căldură timp de mai multe luni. 

Preşedintele PRU a mai spus că plângerea a fost depusă împotriva partidului, cel mai probabil, de noul chiriaş. 

"Am fost invitat la Parchetul General! Ca martor! Cât de tare deranjează Partidul România Unită?! La 10 ne vedem pe scări la PG şi aflăm împreună răspunsul!", a scris Bogdan Diaconu pe pagina de Facebook, înainte de audierea de la Parchetul General.

AGERPRES

×