x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Centre de detenţie CIA: CEDO dezbate plângerea cetăţeanului saudit Abd al Rahim al-Nashiri contra României

Centre de detenţie CIA: CEDO dezbate plângerea cetăţeanului saudit Abd al Rahim al-Nashiri contra României

29 Iun 2016   •   10:30
Centre de detenţie CIA: CEDO dezbate plângerea cetăţeanului saudit Abd al Rahim al-Nashiri contra României

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) organizează miercuri o audiere referitoare la plângerea depusă contra României de cetăţeanul saudit Abd al Rahim al-Nashiri şi cea a lui Zayn al-Abidin Muhammad Husayn, alias Abu Zubaydah, contra Lituaniei, cu privire la predarea lor către centre de detenţie secrete ale CIA, a anunţat organizaţia Amnesty International (AI).

Conform AI, Abd al-Rahim al-Nashiri şi Zayn al-Abidin Muhammad Husayn, aflaţi în prezent în detenţie la baza navală Guantanamo Bay din Cuba, au fost supuşi torturilor, inclusiv practicii simulării înecului (waterboarding), în centre secrete ale CIA.

''România şi Lituania nu au fost niciodată trase la răspundere pentru implicarea lor directă în detenţia şi predarea secrete practicate de CIA. Audierea de astăzi (miercuri) este o şansă pentru avocaţii victimelor'' de a prezenta faptele în faţa CEDO, în speranţa că acest lucru va ajuta la ruperea conspiraţiei tăcerii, a spus Julia Hall, expert în contraterorism şi drepturile omului în cadrul Amnesty International.

Organizaţia a intervenit, alături de Comisia Internaţională a Juriştilor, în aceste proceduri la CEDO în urma plângerilor depuse de Abd al Rahim al-Nashiri şi de Zayn al-Abidin Muhammad Husayn, la fel cum a făcut în cazuri similare, precum plângerile depuse la CEDO de cei doi împotriva Poloniei, soldate în iulie 2014 cu o decizie contra Varşoviei pentru implicarea sa în operaţiunile CIA.

Potrivit site-ului CEDO, Abd al Rahim al-Nashiri, cetăţean saudit de origine yemenită, născut în 1965, susţine că a fost supus unor rele tratamente în România în contextul în care se afla în mâinile autorităţilor americane, transferul său din România şi faptul că acest stat nu a desfăşurat nicio anchetă efectivă cu privire la circumstanţele în care a fost supus relelor tratamente, la detenţia şi la transferul său.

În ceea ce priveşte relele tratamente şi detenţia în România, Al-Nashiri susţine că România a încălcat articolele 3 (interzicerea torturii), 5 (dreptul la libertate şi la siguranţă) şi 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, permiţând ca el să fie torturat, maltratat şi deţinut în secret pe teritoriul român.

Al-Nashiri este suspectat că a participat, în octombrie 2000, la atentatul care a vizat nava americană USS Cole în portul portul yemenit Aden. De asemenea, se bănuieşte că a avut un rol în atacul contra petrolierului francez MV Limburg în Golful Aden, în octombrie 2002.

El acuză faptul că a fost victima unei ''extrădări extraordinare'' de către CIA, mai precis arestarea şi transferuri în centre de detenţie secretă ale CIA în diverse ţări, în special Polonia şi România. Al-Nashiri susţine că a fost închis într-un astfel de centru în România de la 12 aprilie 2004 până la o dată neprecizată anterioară zilei de 6 septembrie 2006, înainte de a fi transferat şi încarcerat la Guantanamo pentru a fi interogat, timp în care a fost torturat. În legătură cu transferul său din România, Al-Nashiri afirmă că, prin autorizarea transferului său de manieră deliberată şi în deplină cunoştinţă de cauză, România i-a încălcat drepturile.

Acest caz a fost înregistrat la CEDO în data de 1 iunie 2012. AGERPRES

×