x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cererea de anulare a alegerilor formulată de George Simion va fi analizată joi de CCR

Cererea de anulare a alegerilor formulată de George Simion va fi analizată joi de CCR

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2025   •   08:23
Cererea de anulare a alegerilor formulată de George Simion va fi analizată joi de CCR
Sursa foto: Hepta

Cererea de anulare a alegerilor formulată de fostul candidat la scrutinul prezidențial George Simion va fi analizată joi de CCR. Anunțul a fost făcut de reprezentanții CCR.

„În data de 20 mai 2025, ora 23:41, a fost comunicat Curții Constituționale, prin intermediul poștei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat Cerere de anulare a alegerilor, la care au fost atașate mai multe anexe. Cererea este semnată olograf, în copie, de domnul George-Nicolae Simion”, au transmis reprezentanții CCR.

Aceștia au prezentat procedura.

„Precizăm că, potrivit art.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cererile adresate Curții Constituționale trebuie să fie semnate olograf, în original, sau prin utilizarea semnăturii electronice calificate, până la data și ora dezbaterilor. Această precizare a fost comunicată pe data de 21 mai 2025, ora 9:06, domnului George-Nicolae Simion pe aceeași adresă de poștă electronică de pe care a fost comunicată cererea menționată, în vederea complinirii cerințelor procedurale de înregistrare a actelor de sesizare adresate Curții Constituționale”, au adăugat reprezentanții CCR.

Cererea urmează să fie dezbătută în ședința Curții Constituționale din data de 22 mai 2025, ora 10.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ccr cerere anulare george simion