x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cetăţean iranian găsit împuşcat într-o maşină din Voluntari

Cetăţean iranian găsit împuşcat într-o maşină din Voluntari

24 Mar 2016   •   21:45
Cetăţean iranian găsit împuşcat într-o maşină din Voluntari

Un iranian de 57 de ani a fost găsit mort într-o maşină, din Voluntari, Ilfov, fiind împuşcat în cap. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov au deschis o anchetă şi nu exclud nici varianta sinuciderii, nici pe cea a crimei.

Un trecător i-a anunţat, în jurul orei 15.00, pe poliţişti că a observat un cadavru într-o maşină de pe strada Matei Millo din Voluntari.

În urma primelor verificări s-a constatat că bărbatul decedat era încuiat în maşină, iar cheile se aflau în contact. Pe bancheta din spate se putea observa tubul unui cartuş de calibrul  9mm, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate nu au putut preciza dacă a fost găsită şi arma cu care s-a tras, dar au precizat că maşina era intactă, astfel încât este exclus să se fi tras din exterior.

O echipă de criminalişti ai Poliţiei Române, coordonată de procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, a deschis o anchetă şi a început să ridice probele.

Aceştia l-au identificat pe decedat ca fiind un om de afaceri iranian, în vârstă de 57 de ani, domiciliat în Giurgiu. Maşina în care a fost găsit bărbatul aparţine soţiei acestuia, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Cadavrul a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” din Capitală iar maşina a fost dusă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov pentru mai multe verificări criminalistice.

Sursa: news.ro

×