x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Codrin Ștefănescu a fost citat de procurorii DIICOT Caraș-Severin

Codrin Ștefănescu a fost citat de procurorii DIICOT Caraș-Severin

27 Feb 2020   •   14:24
Codrin Ștefănescu a fost citat de procurorii DIICOT Caraș-Severin
Sursa foto: Lucian Alecu

Codrin Ștefănescu a fost citat, vineri, de procurorii DIICOT Caraș-Severin. Fostul secretar general al PSD a spus, joi pentru MEDIAFAX, că nu știe de ce a fost chemat, mai ales pentru că a fost de două ori în viață la Caraș-Severin.

„Eu personal am fost în Caraș de două ori, doar ca secretar general al PSD. O dată după plecarea lui Ion Mocioalcă la Pro România, când am venit în ianuarie anul trecut, în 2019. Am stat o zi și am constituit o echipă interimară de conducere. A doua oară am fost în martie-aprilie, împreună cu Liviu Dragnea și mai mulți colegi din conducerea partidului și miniștri, când au avut loc alegerile interne în PSD Caraș-Severin.Deci eu nu am treabă cu Carașul. Nu știu de ce mă cheamă”, a afirmat, joi, Codrin Ștefănescu, pentru MEDIAFAX.

Social-democratul a adăugat că i-a fost trimisă o citație de la DIICOT Caraș-Severin, într-o anchetă locală, și va merge la audierea care va avea loc, vineri, în jurul orei 12.00.

El a mai spus că ar mai fi chemați și alți colegi, deputați, senatori și primari de la PSD.

(sursa: Mediafax)

×