x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Justitie Comisia Europeană AVERTIZEAZĂ România asupra măsurilor antifraudă

Comisia Europeană AVERTIZEAZĂ România asupra măsurilor antifraudă

Publicat la 03 Dec 2021 11:35 Modificat la 03 Dec 2021 11:35
Comisia Europeană AVERTIZEAZĂ România asupra măsurilor antifraudă

Comisia Europeană a început procedurile împotriva României, Croaţiei, Finlandei, Greciei, Letoniei, Luxemburgului, Portugaliei şi Spaniei pentru netranspunerea corespunzătoare a normelor antifraudă ale UE în legislația internă. Termenul limită era 6 iulie 2019. 

"Pentru a permite Parchetului European să efectueze investigaţii şi urmăriri penale eficace este nevoie de o transpunere corespunzătoare a acestor norme de către statele membre", arată executivul comunitar. 

Comisia arată că este nevoie de îmbunătățiri mai ales în privința definiţiilor infracţiunilor şi a răspunderii persoanelor juridice şi fizice, precum şi a sancţiunilor.

Aceste state au termen 2 luni pentru a a clarifica măsurile pe care le-au luat. În caz contrar, CE va acționa în justiție cele 8 state care nu și-au îndeplinit obligațiile. 
 

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana antifrauda