x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Constanţa - Individul care a omorât o fetiţă cu pumnul este recidivist

Constanţa - Individul care a omorât o fetiţă cu pumnul este recidivist

15 Sep 2016   •   14:42
Constanţa - Individul care a omorât o fetiţă cu pumnul este recidivist

Niculae Constantin, bărbatul care a omorât o fetiţă de 5 ani, a fost prezentat Tribunalului Constanța, iar magistrații au decis ca acesta să fie arestat pentru 30 de zile. 

Potrivit procurorilor, individul a lovit copila cu pumnul în cap pentru că… micuța s-ar fi uitat urât, scrie replicaonline.ro.

"Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit că, în cursul după-amiezii de vineri, 9 septembrie anul curent, în locuința comună din Cogealac, inculpatul a lovit-o intempestiv pe fiica sa vitregă, în sensul că, fiind în stare de ebrierate (consumase alcool și cu o seară înainte și în ziua respectivă), se pare că s-a supărat pe copil, i s-a părut că se uită urât la el. A chemat-o la el, ea nu a dat curs cererii, și s-a dus la ea. A lovit-o cu pumnul direct în cap, iar copila s-a lovit de sol, unde a rămas inconștientă. În prima fază, mama care a asistat la scenă, a stropit-o cu apă pe față, a pus-o pe pat, crezând că-și va reveni. Numai că starea ei nu s-a ameliorat și, cu ajutorul altor rude, au dus-o la un cabinet medical din Cogealac, de unde a fost transportată cu ambulanța, la Constanța. Din păcate, cu toate îngrijirile acordate, a doua zi dimineață, pe la 4.15, fetița a decedat. În primă fază, mama i-a mințit pe cei de la spital că fetița a căzut pe scări când se juca. Apoi, după ce a murit, a spus că tatăl vitreg a lovit-o, dar că și ei îi este frică de el și acesta este motivul pentru care a ascuns adevărul. A relatat că și pe ea bătut-o de mai multe ori. Audiat fiind, el a invocat o formă de amnezie totală, în sensul că-și amintea doar că s-a trezit, s-a dus să mulgă caprele unui consătean, a băut, era mahmur și apoi i s-a rupt filmul și că a aflat de la soție cele întâmplate", a declatat procurorul criminalist Sadâc Zafer, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. 

Este de precizat că a individul a lovit copilul o singură dată, dar atât de puternic încât i-a fracturat craniul şi i-a provocat hemoragie. Suspectul este acum cercetat pentru omor calificat în forma violenței în familie. Bărbatul este recidivist, în 1991, a mai fost condamnat la 17 ani pentru omor şi a fost eliberat condiționat.

×