IPJ Hunedoara arată că polițiștii din Brad a fost sesizați, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influența alegătorii.
O patrulă de intervenție s-a deplasat la fața locului, unde a identificat un autoturism, în care se aflau 3 bărbați, „ce au declarat verbal faptul că se plimbau prin comună și nu au încercat să ofere sume de bani sau recompense alegătorilor comunei, așa cum a fost sesizată Poliția”, arată Poliția Hunedoara.
Cei trei bărbați au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Brad, pentru audieri și pentru stabilirea circumstanțelor în care s-ar fi putut produce fapta.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor, iar cercetările continuă în vederea luării măsurilor legale.
(sursa: Mediafax)