x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Corupție în poliție. Un comisar șef din IGPR a fost trimis în judecată pentru luare de mită

Corupție în poliție. Un comisar șef din IGPR a fost trimis în judecată pentru luare de mită

17 Sep 2021   •   12:28
Corupție în poliție. Un comisar șef din IGPR a fost trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii DNA au anunțat trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Marius Moise pentru luare de mită. Acesta era ofițer de poliție judiciară în cadrul DNA la data săvârșirii faptei, iar în prezent este comisar șef în IGPR.

Marius Moise, la data faptelor ofițer de poliție judiciară din cadrul DNA (până în martie 2020), în prezent comisar șef în cadrul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și favorizarea făptuitorului.

În perioada octombrie 2018 – iunie 2019, acesta, în calitate de ofițer DNA, i-ar fi pretins unui funcționar din administrația publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obținerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa, din derularea cărora a fost obținută suma totală de peste 2 milioane de lei.

În schimbul acestui „ajutor”, ofițerul ar fi promis și ar fi asigurat funcționarului acces la informații nedestinate publicității, respectiv date cu privire la activitățile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA.

În rechizitoriu se mai arată că în perioada 2018 – 2020, inculpatul a utilizat un autoturism de lux înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acționat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Anterior, la data de 15 decembrie 2020, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu omul de afaceri implicat. Ulterior, acesta a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și șase luni și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unor drepturi.

Mediafax

 

×
Subiecte în articol: marius eduard moise