x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Piedone a ieșit din penitenciar după decizia ÎCCJ: Există o speranță în România pentru dreptate

Piedone a ieșit din penitenciar după decizia ÎCCJ: Există o speranță în România pentru dreptate

de Redacția Jurnalul    |    21 Iun 2023   •   15:58
Piedone a ieșit din penitenciar după decizia ÎCCJ: Există o speranță în România pentru dreptate
Sursa foto: Captura Antena 3 CNN

„Există o speranță în România pentru dreptate”, spune Cristian Popescu Piedone, după ce a ieșit din Penitenciarul Jilava, urmare a deciziei ÎCCJ. „M-am rugat lui Dumnezeu să deschidă ochii judecătorilor”, adaugă el.

„Cu siguranță da. Dacă nu au făcut alegeri... Scaunul e liber. Trebuie să mă întorc. Voi fi repus în funcție. Îmi voi duce sectorul până la capăt. A mă bate cu trecutul, îmi ard prezentul. Nu am nici vârsta, nici timpul necesar Am crezut, cred în Dumnezeu. M-am rugat - Doamne, dacă există dreptate, deschide ochii judecătorilor”, spune Piedone, întrebat dacă se întoarce la Primăria Sectorului 5.

De asemenea, el le-a transmis și un mesaj celor din Primăria Sectorului 5.

„Transmit colegilor de la Primăria Sectorului 5 care au stat și s-au gândit că Piedone o murit. Piedone n-a murit, doar puțin s-o odihnit. Vreau să le spun să plece liniștiți. Iar și-au bătut joc de bani, iar au făcut achiziții și o să avem seriale în continuare”, afimră Popescu Piedone.

El afirmă că înainte ca judecătorii ÎCCJ să decidă, își pierduse speranța.

„Dar nu pierdusem speranța în Dumnezeu. La Dumnezeu m-am rugat să deschidă ochii juădecătorilor, dacă sunt judecători drepți, pentru că până la Înalta Curte nu am avut parte decât de acele culoare, de acele comenzi, de acei scheleți în dulap a anumitor procurori și judecători. (...) Există o speranță în România pentru dreptate”, afirmă Piedone

El mai spune că în închisoare a făcut cursuri, printre care de horticultură.

„Am ieșit la muncă, am cosit, mi-am luat recompense, am făcut cursuri...”, relatează Piedone.

Piedone și-a susținut nevinovăția.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone, condamnat în Dosarul Colectiv, este pus în libertate „de îndată”, potrivit deciziei de miercuri a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Decizia este definitivă.

În rejudecare, magistrații Înaltei Curți l-au achitat pe Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (autorizaţia SC Colectiv Club SRL), a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat și au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone.

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5, se află în Penitenciarul Jilava, în executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni de închisoare primită în dosarul Colectiv. La ora transmiterii știrii, se fac toate demersurile pentru punerea în libertate a fostului edil.

(sursa: Mediafax)

Cristian Popescu Piedone a ieșit din închisoare: Sigur că mă întorc la primărie!

×