x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CSM amână discutarea cererii de demisie a procurorului Negulescu; Secţia pentru procurori decide suspendarea

CSM amână discutarea cererii de demisie a procurorului Negulescu; Secţia pentru procurori decide suspendarea

28 Feb 2017   •   22:20
CSM amână discutarea cererii de demisie a procurorului Negulescu; Secţia pentru procurori decide suspendarea

Membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au amânat marţi discutarea cererii de eliberare din funcţie, prin demisie, a procurorului Mircea Negulescu, recent transferat de la DNA Ploieşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în schimb Secţia pentru procurori a decis suspendarea acestuia.

"A fost o problemă neacoperită în totalitate de lege. Dânsul este în cursul unei acţiuni disciplinare şi în acelaşi timp are o cerere de demisie. Se pune problema dacă se poate lua act de o decizie pentru că riscurile ar fi multiple, ca după ce încetează activitatea prin demisie să se poată întoarce peste un an, doi, trei. Dacă îndeplineşte condiţia de pensie, poate beneficia de pensie de serviciu. Dacă aşteaptă finalizarea actului disciplinar, nu mai beneficiază de pensie. Pentru a lămuri aceste aspecte care nu sunt reglementate de lege, decât să greşim şi să luăm o decizie pripită, am preferat să amânăm", a precizat preşedintele CSM, Mariana Ghena, la sediul Consiliului.

Tot marţi, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a analizat nota Inspecţiei Judiciare cu propunerea de suspendare din funcţie a procurorului Negulescu. După deliberări, Secţia a decis suspendarea acestuia din funcţie până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare.

Decizia poate fi contestată, în termen de 15 zile, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la 15 februarie, ca urmare a apariţiei în mass-media a unor înregistrări audio al căror conţinut este atribuit procurorului Mircea Negulescu. "Ulterior au fost înregistrate şi conexate la prima lucrare sesizările, având acelaşi obiect, formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de un alt petent. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari desemnaţi în cauză au dispus, la 17 februarie 2017, începerea cercetării disciplinare pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b) şi j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", preciza IJ.

Mircea Negulescu, unul dintre procurorii care instrumenta la DNA Ploieşti dosarul Ponta - Ghiţă - Blair, ceruse în urmă cu două săptămâni încetarea activităţii în cadrul DNA şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, după apariţia în spaţiul public a înregistrării audio. AGERPRES

×
Subiecte în articol: CSM negulescu procurori suspendare amanare