Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) subliniază că unele propuneri cuprinse în acest proiect de act normativ „pot genera disfuncționalități majore în activitatea sistemului judiciar, fiind necesar să se prevadă expres că acestea nu se aplică în cazul instituțiilor din sistemul judiciar”.
Astfel, una dintre propunerile prevăzute în proiect se referă la „anularea” posturilor vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
„Aplicarea acestor dispoziții în cazul instanțelor judecătorești și parchetelor ar crea premisele unui blocaj în activitatea judiciară, cunoscute fiind dificultățile cu care acestea se confruntă în prezent, cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii a atras în repetate rânduri atenția atât puterii executive, cât și celei legislative. Reamintim că, la nivelul instanţelor judecătoreşti sunt vacante în prezent 1.127 de posturi de judecător, dintr-un total de 5.065 de posturi, iar la nivelul parchetelor sunt vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de 3.040 posturi. Prin urmare, la nivelul sistemului judiciar sunt vacante 22,25% din posturile de judecător și 29,70% din posturile de procuror”, potrivit CSM.
CSM arată că adoptarea măsurilor preconizate va duce la „desființarea unor instanțe sau parchete”, care în prezent funcționează exclusiv prin delegarea unor judecători sau procurori, în timp ce altele vor funcționa doar cu unul sau doi judecători ori procurori, „fiind imposibilă asigurarea activității acestora cu respectarea tuturor exigențelor impuse de lege (celeritatea, repartizarea aleatorie etc.)”.
„Un alt efect al desființării („anulării”) posturilor vacante de la nivelul instanțelor și parchetelor va fi imposibilitatea repartizării mai multor generații de auditori de justiție de la Institutul Național al Magistraturii, care în prezent urmează deja cursurile de formare inițială specifice. În mod similar, „anularea” posturilor vacante de grefieri din cadrul instanțelor și parchetelor va bloca repartizarea cursanților actuali ai Școlii Naționale de Grefieri. În egală măsură, la nivelul sistemului judiciar nu va mai fi posibilă organizarea concursurilor de promovare efectivă la instanțele și parchetele superioare, fiind blocată ascensiunea firească în carieră a magistraților. De asemenea, „anularea” posturilor vacante face imposibilă exercitarea atribuțiilor legale ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor, precum și cariera magistraților, nemaifiind posibile măsuri precum transferul, detașarea, delegarea acestora. În același context, nu poate fi ignorată nici situația gravă a Inspecției Judiciare, unde numărul mare de posturi vacante de inspector judiciar creează deja dificultăți majore, care în niciun caz nu ar putea fi permanentizate printr-o măsură legislativă de natura celei preconizate”, arată CSM într-un comunicat de presă.
Tot astfel, potrivit CSM, se va duce la afectarea, prin măsurile din proiect, a activității Institutului National al Magistraturii și a Școlii Naționale de Grefieri ce se va repercuta asupra capacității acestor instituții de a asigura derularea procesului de formare profesională a personalului din sistemul justiției la standardele de calitate pe care le reclamă desfășurarea corespunzătoare a activității judiciare.
„Nu în ultimul rând, afectarea structurii de personal a Consiliului Superior al Magistraturii s-ar repercuta asupra capacității acestei autorități publice de a-și îndeplini atribuțiile complexe în domeniul carierei judecătorilor și procurorilor și al organizării și funcționării instanțelor și parchetelor, prevăzute de lege în considerarea rolului constituțional de garant al independenței justiției. În considerarea tuturor celor de mai sus, atragem atenția că posturile vacante în prezent în sistemul judiciar nu reprezintă un surplus dispensabil, ci constituie expresia unei situații de criză cu care sistemul judiciar se confruntă de mult timp, soluția firească pentru atenuarea acestei situații fiind nu aceea de eliminare a posturilor vacante, ci, dimpotrivă, aceea de ocupare a lor în cel mai scurt timp, pentru a atenua gravele dificultăți cu care autoritatea judecătorească se confruntă ca urmare a lipsei de personal”, potrivit documentului citat.
Astfel, CSM arată că, prin prisma tuturor acestor considerente, dată fiind situația concretă a autorității judecătorești și pentru a evita producerea unor consecințe devastatoare, pe termen lung, asupra activității instituțiilor din sistemul judiciar, „este absolut necesar ca actul normativ preconizat a fi adoptat în perioada următoare să prevadă exceptarea expresă a sistemului judiciar de la aplicarea măsurii de anulare a posturilor vacante”.
(sursa: Mediafax)