x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR explică de ce este constituțională legea privind creșterea taxelor locale

CCR explică de ce este constituțională legea privind creșterea taxelor locale

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2025   •   15:15
CCR explică de ce este constituțională legea privind creșterea taxelor locale
Sursa foto: Hepta/CCR a explicat, pe larg, de ce e de acord cu creșterea impozitelor locale

Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, miercuri, că reexaminarea de către Parlament a legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede și creșterea taxelor locale, s-a realizat în mod corect.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, miercuri, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de 28 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și a constatat că Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative este constituțională în raport cu criticile formulate.

Curtea Constituțională a stabilit că reexaminarea de către Parlament a legii criticate - adoptată inițial prin procedura angajării răspunderii Guvernului - pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale din cuprinsul acesteia cu Decizia Curții Constituționale nr.481/2025 s-a realizat, în mod corect, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(4) și (5), art.114 și art.147 din Constituție.

'Nesolicitarea opiniei Consiliului fiscal este irelevantă în contextul procedurii reexaminării legii criticate, întrucât în cadrul acestei proceduri au fost eliminate reglementările neconstituționale referitoare la folosirea tehnicii poligraf pentru detecția comportamentului simulat al unor funcționari din sfera publică, nefiind, așadar, examinate aspecte de natură fiscală. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art.1 alin.(5) din Constituție', spune instanța constituțională.

Pentru această lege, Guvernul și-a angajat răspunderea în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 1 septembrie și pe 9 septembrie legea a fost transmisă pentru promulgare președintelui. După asumarea răspunderii Guvernului, pe 8 septembrie, proiectul a fost contestat la CCR de AUR.

Ulterior, Curtea Constituțională l-a declarat parțial neconstituțional. Concret, CCR a stabilit că este neconstituțională o prevedere referitoare la testarea funcționarilor publici cu testul poligraf.

Legea a fost modificată în Parlament și adoptată pe 18 noiembrie, însă proiectul a fost din nou contestat la CCR.

Legea are ca obiect de reglementare instituirea unui pachet de măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, al insolvenței și în domenii conexe, cu accent pe: utilizarea eficientă a resurselor statului român prin gestionarea prudentă a zonelor de optimizare fiscală, respectiv pentru a asigura un tratament egal, nediscriminatoriu și transparent al tuturor plătitorilor de impozite și taxe; restructurarea facilităților fiscale, mai ales a acelor categorii de facilități fiscale care și-au atins obiectivele, iar menținerea acestora nu se mai justifică în perioade de deficit bugetar excesiv.

De asemenea, legea prevede reașezarea sistemului de impunere în sfera taxelor și impozitelor locale; instituirea unor noi reglementări fiscale pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit; utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru finanțarea diferitelor categorii de servicii publice la nivelul autorităților publice centrale, autorităților publice locale, instituțiilor publice de interes. AGERPRES

×