x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și este plasat sub control judiciar

Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și este plasat sub control judiciar

de Vali Deaconescu    |    13 Apr 2023   •   13:09
Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și este plasat sub control judiciar
Sursa foto: Captura Antena 3 CNN

Dan Diaconescu scapă de arestul la domiciliu și este plasat sub control judiciar, după ce judecătorii au desfiinţat decizia Judecătoriei Constanţa prin care acesta era plasat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată şi folosire a prostituţiei infantile în formă continuată.

Mai mult, judecătorii i-au impus lui Dan Diaconescu o serie de reguli pe care trebuie să le respecte în următoarele 60 de zile.

"În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, ca nefondată. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN împotriva încheierii nr. 353 din data de 07.04.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa (...)

Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN, cercetat pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale) (...), precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), (...) pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2023 până în data de 11 iunie 2023, inclusiv.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Bucureşti/Poliţia Sector 3 Bucureşti, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, inculpatul DIACONESCU CRISTIAN-DAN să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu părăsească teritoriul Rpmâniei, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;

b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

c) să nu ia legătura, direct sau indirect, cu martorii (...), persoanele vătămate (...). Definitivă", se arată în decizia instanţei.

×