x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dăncilă despre trimiterea în instanţă a dosarului "Revoluţiei": Este necesar, până la urmă, să se afle adevărul

Dăncilă despre trimiterea în instanţă a dosarului "Revoluţiei": Este necesar, până la urmă, să se afle adevărul

08 Apr 2019   •   17:55
Dăncilă despre trimiterea în instanţă a dosarului "Revoluţiei": Este necesar, până la urmă, să se afle adevărul

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că este necesar să se afle adevărul în ceea ce priveşte Revoluţia din Decembrie 1989.

"După cum ştiţi, nu comentez lucruri legate de Justiţie. Consider că Justiţia trebuie făcută de către judecători şi cu cât oamenii politici vorbesc mai puţin despre Justiţie poate că este mai bine. Este necesar, până la urmă, să se afle adevărul şi cred că acest lucru tot Justiţia trebuie să îl facă", a spus Dăncilă, aflată într-o vizită la Tulcea, întrebată ce părere are despre trimiterea în instanţă a dosarului "Revoluţiei" şi dacă este prea târziu pentru acest lucru.

Luni, procurorul general Augustin Lazăr a anunţat că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a trimis în instanţă dosarul "Revoluţiei". Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată de procurorii militari pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila